Fiind o specie de melc marin localizat în apele tropicale ale Atlanticului de Nord-Vest, „Lobatus Gigas” ajunge la dimensiuni mari, fiind totodată comestibil. Carnea acestora se consumă crudă sau marinată, ori ca ingredient în meniurile resturantelor, în special în zona Caraibelor.
Rareori, adică unul din zece mii de exemplare, produce perle semiprețioase de diferite culori. Pescuitul excesiv, cel puțin în Marea Caraibelor, ar putea duce la dispariția speciei. Exemplarul expus la Complexul Muzeal Arad face parte din expoziția „Oameni și melci”, aparținând profesorilor arădeni Călin Istrate și Simona Opriș-Dinea.
Expoziția încearcă să ilustreze o mică parte a preocupărilor umane, legate de moluște. În expoziție sunt etalate, într-o manieră interactivă, specii rare de moluște și cochilii colecționate din întreaga lume, dar și moduri în care acestea și-au găsit utilitatea în viața oamenilor, de-a lungul timpului. Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9-17, până pe data de 25 iunie, în Palatul Cultural (piața George Enescu, nr.1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).
Citiți principiile noastre de moderare aici!