ARAD. Numărul mare de firme de montaj şi asamblare din zonele industriale ale Aradului fac ca în fiecare lună produse de sute de milioane de euro să iasă pe porţile fabricilor pentru a ajunge pe pieţele internaţionale. Aradul exportă produse de peste 500 de milioane de euro, potrivit unei statistici naţionale.
Balanţă comercială
Valoarea impresionantă a produselor importante de România fac ca lună de lună comerţul să meargă pe deficit. Cu toate acestea, la nivel local Aradul reuşeşte să contrabalanseze importurile cu exporturi de o valoare foarte mare. La o populaţie de puţin peste 409 mii locuitori, Aradul a făcut importuri de 498 milionae euro, în primul trimestru din acest an, dar a reuşit să exporte produse de peste 549 milioane euro. Astfel, Aradul a înregistrat un sold pozitiv de peste 51 milioane euro, în timp ce la nivel naţional 12 dintre cele 42 de judeţe au avut solduri negative, Bucureştiul înregistrând cel mai mare deficit – peste 2 miliarde euro. În medie, Aradul a exportat produse de peste 1.300 de euro per persoană, fiind pe cea de a treia poziţie din ţară. Exporturi mai mari per capita au avut doar judeţele Argeş şi Timiş.
Pe categorii
În ceea ce priveşte categoriile de produse pe care arădenii le trimit peste graniţe, mijloacele de transport sunt pe primul loc – poziţionare deloc surprizătoare dat fiind faptul că Aradul are o fabrică de vagoane şi tramvaie. Pe locul secund ca valoare a mărfurilor exportate sunt maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, cel mai probabil această clasare datorându-se numărul destul de mare de firme ce produc şi asamblează piese electronice.
Somajul pastreaza Aradul in top
Citiți principiile noastre de moderare aici!