Expoziţie cu ofertă specială! Sub acest
slogan s-a deschis ieri, la un hotel de lux din centrul
municipiului Arad, o expoziţie cu ceasuri
speciale. Ceea ce se dorea a fi un eveniment dedicat
persoanelor din „crema”
societăţii, s-a transformat într-o
descindere a autorităţilor
arădene.
Mai exact, Garda Financiară Arad şi
Protecţia Consumatorilor au luat la puricat actele
deţinute de compania ce îşi instalase
deja vitrinele cu ceasurile luxoase şi
aştepta clienţii. În momentul în
care li s-au cerut organizatorilor să prezinte
documente de provenienţă a ceasurilor,
aceştia au început să dea vina pe
concurenţă.
„Această este o problemă pe care am mai
avut-o şi în alte expoziţii cu
vânzare pentru că alte firme concurente ne
fac reclamaţii. În fiecare oraş, nu am
avut nicio problemă, toate ceasurile sunt
originale şi în toate oraşele
autorităţile fac controale, dar la final
totul a fost în regulă”, a explicat
Maleck Ferdinand, asociat unic şi administrator al
companiei.
Concluziile în urma controlului ale directorului
coordonator al GFA, Anton Pop, au fost foarte clare:
„Am confiscat aproximativ 500 de ceasuri,
deoarece administratorul societăţii nu a
putut să ne prezinte documentele de
provenienţă a mărfii. Ceasurile sunt
expertizate şi administratorului i-a fost
aplicată o sancţiune de 20.000 lei,
urmând să fie cercetat pentru evaziune
fiscală”.
Potrivit GFA, controlul la expoziţia de la Arad
s-a derulat în urma unei sesizări primite de
la omologii lor din Cluj. „Domnul Maleck
Ferdinand, care este asociat unic şi administrator
al companiei în cauză, a fost, în
2007-2008, adminsitrator şi al unei alte
societăţi comerciale, care are o
plângere penală pentru că după
trei luni a dispărut şi şi-a fantomat
firma”, a mai spus Anton Pop.
Garanţie cu probleme
Pe lângă problemele cu actele, firma a fost
sancţionată şi de către
Comisariatul Regional al Protecţiei
Consumatorilor. „Am amendat firma cu 1.000 lei
datorită faptului că în certificatul de
garanţie nu se preciza durata medie de
utilizare a produsului, iar denumirea şi adresa
service-ului nu existau. Dacă o persoană
îşi cumpără un ceas nu are unde
să îl ducă să îl repare.
Firma trebuie să aibă un service autorizat.
Mai mult, termenul de reparaţie era trecut 30 de
zile, iar legea prevede doar 15 zile”, a punctat
şi Răzvan Sabău – director CRPC.
Despre expoziţie
Expoziţia de ceasuri de lux era
programată să se desfăşoare
în perioada 30 septembrie – 1 octombrie.
În ultimele zile, în Arad au fost
distribuite pliante cu această expoziţie, la
care erau anunţate reduceri de preţ
însemnate la ceasuri. Astfel, un ceas Raymond
Weil Geneve, în valoare de 4.200 de lei,
preţ standard în catalog, se putea
achiziţiona cu doar 2.100 lei, iar un Rosseau
Raymond Geneve 1832 automatic, care în magazin
costă 780 de euro, era oferit la 280 de euro.
Andreea Pintea
Citiți principiile noastre de moderare aici!