Expoziția de carte rară, deschisă zilele trecute la sala „Clio”, își propune să apropie sau reapropie publicul arădean de scrierile literare reprezentative pentru istoria literaturii universale și implicit să promoveze noi comori bibliofile, de patrimoniu, mai puțin cunoscute, ale Aradului.
Expoziția prezintă capodopere ale unor mari scriitori. Cei 43 de semnatari de carte de literatură, pentru care s-a optat, aparțin marilor epoci, curente și genuri literare.
Pentru o mai facilă orientare, alături de cărțile din vitrine, pe pereții sălii sunt expuse 18 imagini tipărite ale câtorva dintre autori, precum și o succintă prezentare a operei acestora.
„Sunt expuse – după cum ne spune Ligia Margea, organizatoarea expoziției – lucrări ale aurorei literare Antichitatea și Evul Mediu (Homer, Aristofan, Euripide, Ovidius, Vergilius, Horatius etc.), creații și scriitori ai Renașterii și Umanismului – timpul marilor descopertiri geografice, dar și a unei noi viziuni asupra omului (Boccaccio, Cervantes, Petrarca etc), ai nevoii de polemică și a exceselor – Barocul ( Millton, Moliere), ai Clasicismului și ai Iluminismului – epoca echilibrului și a rigorii, a principiilor raționale asupra lumii Racine, Goldoni, Voltaire, Fielding, Lessing, Beaumarchais, Goethe etc.)”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!