„Pictura este doar un alt fel de a ţine un jurnal” spunea Pablo Picasso. Deşi într-o altfel de exprimare, domnul Karl Robert Perko, ne-a spus acelaşi lucru cu prilejul expoziţiei pe care a deschis-o la Arad, la sala Clio, pe data de 22 iunie 2011: „Toate picturile mele le-am văzut. Tot ceea ce am văzut am pictat.”
Date biografice
Evenimentul este poate mai deosebit deoarece biografia pictorului este ea însăşi mai specială. S-a născut pe data de 25 iunie 1944 la Arad, tatăl fiind profesor de matematici la Universitatea din Timişoara. Urmează Liceul de Arte şi Meserii la Arad iar apoi Şcoala Militară de Marină la Constanţa, mărturisind de fiecare dată atracţia faţă de mare, simbol al vieţii nemărginite. Fiind repartizat la Mangalia, după o scurtă perioadă pe ambarcaţiuni, lucrează la început ca pictor la Marina Militară, iar apoi pictor restaurator la Muzeul Marinei din Constanţa. Simţindu-se atras de artă, urmează cursurile Academiei de Arte Plastice, secţia Pictură şi Grafică în Germania. Destinul său va fi marcat de iubirea pentru frumoasele arte dar şi de faptul că părinţii săi au hotărât să părăsească România spre a se stabili în Germania. În luna ianuarie 1990 pleacă definitiv în Germania, la sfârşitul acelui an câştigând prin concurs postul de restaurator de artă la Muzeul de Artă „Teodor Zinc” din Kaiserslautern unde se şi stabileşte. Mai târziu va fi numit şeful secţiei de arte a acestui muzeu unde va lucra până la pensionare.
Activitate plastică
Activitatea plastică a domnului Karl Robert Perko este foarte bogată, fiind membru al artiştilor plastici din Europa şi din Rheinland-Pfalz. Publică nouă cărţi de specialitate în limba germană, organizează numeroase expoziţii şi bienale în Germania dar şi în alte ţări din Europa şi SUA.
În România a organizat, în perioada în care a fost plecat, expoziţii la Iaşi, Constanţa şi Mangalia, oraşul unde a locuit până la plecarea în Germania. Este laureat pentru întreaga sa pictură, distins cu Placheta de Aur „Calatis” la Concursul de Pictură Marină „Dimitrie Ştiubei” în anii 2009, 2010.
„Personaj descins din universul interbelic şi din tipologia Maurice Chevalier, pictorul Robert Perko se face imediat remarcat. Irezistibil şi cosmopolit, în planul artei se dovedeşte ataşat compoziţiilor marine în maniera lui Dimitrie Ştiubei cărora le adaugă propriile trăiri de fost marinar. În spaţiul european a explorat universul exotic al Spaniei, dar nu a uitat rigoarea specifică spiritului german. Este un colorist jovial şi un desenator îndelung exersat. Place privitorilor şi acest lucru i se pare suficient.” (Valeriu Ciucă, Dicţionar ilustrat de artă modernă. 1800-2010 )
Reîntoarcerea în oraşul natal
Expoziţia arădeană marchează întoarcerea maestrului în oraşul natal după 47 de ani de absenţă şi peregrinări şi cuprinde un număr de 80 de lucrări, picturi şi grafică, un colorit şi linii fascinante care au cucerit publicul.
Găzduită la Sala Clio a Muzeului Judeţean Arad, expoziţia a fost posibilă datorită doamnei Florina Ziegler-Groza, verişoara artistului. Într-un cadru festiv onorant, realizat de profesor Silvia Damian, s-au interpretat piese la flaut de către prof. Corina Ardelean, care au creat perfect ambianţa deschiderii expoziţiei unui mare pictor român repatriat din dragoste pentru români şi pentru meleagurile româneşti: „Deşi în Germania am avut totul, m-am întors definitiv în România după 20 de ani (în Mangalia) pentru că îi iubesc pe români, iubesc spiritul românesc”, a declarat cu întregul suflet, Robert Perko„Curentul Perko”
După deschiderea evenimentului, criticul de artă Oana Ţugulea a prezentat locul pictorului în cadrul artiştilor plastici români şi străini, cu referinţă asupra personalităţii sale, încercând totodată să surprindă esenţa artei domniei-sale. Au fost trecute în evidenţă mai multe lucrări, în primul rând cele cu conţinut marin, apoi cele legate de trăirile proprii ale artistului. „Robert Perko este o personalitate artistică complexă, fiind profesor de desen, sculptor, grafician, pictor de talie europeană”, spune prof. Oana Ţugulea. Se arată de asemenea faptul că domnul Robert Perko abordează stiluri foarte diverse, putând fi greu încadrat în vreun curent anume.
În scurta discuţie pe care am purtat-o cu maestrul, domnia-sa a confirmat cele subliniate în prezentarea făcută operei: „Cred că, privind înapoi, pot spune că am creat un curent nou: curentul Perko. Am observat că sunt primul care a introdus impresionismul în pictura marină. Nu există aşa ceva în artele plastice. Este o legătură pe care am surprins-o între temperamentul meu nativ, latinesc şi exactitatea germanică.”
Admirând şi analizând totodată operele expuse, cu siguranţă cei interesaţi pot să înţeleagă afirmaţia maestrului.
Mesaj pentru arădeni
În finalul discuţiei, domnul Karl Robert Perko şi-a exprimat dorinţa de a reveni la Arad, de a avea o mai largă deschidere în rândul arădenilor şi de a realiza o expoziţie mult mai vastă. Întrebat dacă doreşte să transmită ceva arădenilor, domnia-sa a spus cu căldură: „Să fie încrezători în ei. Le doresc sănătate şi fericire. Să ştie că totul se poate rezolva, că trebuie să răzbească orice ar fi, că pot să învingă obstacolele vieţii, aşa cum am făcut şi eu.”
Toţi doritorii de artă sunt invitaţi să viziteze expoziţia care va fi deschisă la Sala Clio până pe data de 2 iulie 2011.
Voichiţa Tulcan Macovei
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!