Galeria Națională de Artă „Delta” a Uniunii Artiștilor Plastici va găzdui, pe 14 august, de la ora 18, vernisajul expoziției „Obiecte fine: In memoriam Luminița Penișoară (1954-2023)”.
Timp de o lună, până pe 14 septembrie 2024, arădenii vor putea admira lucrările semnate de Luminița Penișoară, artist plastic arădean plecat dintre noi anul trecut. Cu o activitate de câteva decenii în comunitatea artistică arădeană și lucrând din anii ‘90 ca pictor decorator la teatrul din Arad, Luminița Penișoară a făcut în tot acest timp orice din orice: de la afiș, asamblaj, obiect decorativ, insert publicitar, ilustrație de carte, colaj, mural, artă textilă, vestimentație, desen, acuarelă, pastel și pictură în ulei, până la decorațiuni, vase ornamentale, cusături, croșet și tricotaje, obiecte de hobby art, păpuși, bijuterii, accesorii vestimentare, patchworkuri (un alt fel de quilts contemporane) și mărțișoare pentru Fondul Plastic.
„Luminița Penișoară putea scoate orice din orice, transforma o poșetă într-o pernă, o umbrelă într-o pălărie, un sertar într-un vas decorativ; hainele deveneau tapiserii și tapetele de cameră erau transformate în cravate și portofele. Spiritul și remarcabila competență în handmade se împleteteau fructuos cu apetența și gustul sigur pentru readymade, asamblajele și colajele ei compozite erau totdeauna 2-în-1. (…) Ca și tehnica acuarelei în care artista pictor se remarcase pe parcursul carierei, estetica asamblajului și a bric-à-brac-ului hibrid reclamă o aceeași prospețime și directețe, mână sigură, răbdare și migală, ușurință și repeziciune uneori, capacitate de sinteză a imaginii și gracilitate în manufactură”, spune Adriana Oprea, despre Luminița Penișoară.
Expoziția „Obiecte fine: In memoriam Luminița Penișoară (1954-2023)”, îngrijită de Adriana Oprea și Roxana Penișoară-Pârvu, o are ca director proiect pe Anamaria Șerban și ca referent cultural pe Maria Furnea. Proiectul este co-finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad, fiind organizat de Filiala Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!