ARAD. Expoziția ROCKSTARS cuprinde 50 de fotografii realizate în ultimii cinci ani și abordează ca gen fotografia de concert. „Am reținut cele mai reprezentative 50 de imagini din cele câteva zeci de mii realizate din photopituri (spațiul dedicat fotografilor, din fața scenei), din public, din culisele și de pe scenele unor festivaluri, turnee și concerte din țară și din Arad. Sunt fotografii realizate în ultimii cinci ani cu staruri rock ce au participat la festivalul ARTmania de la Sibiu, din turneul în vestul țării al lui Ricardo Caria și din câteva concerte din Arad. Am folosit aparatură și tehnică diversă, DSLR-uri cu superangulare, fixe și teleobiective, mirrorelss, camere de acțiune, sau chiar camera telefonului. Dată fiind gama dinamică ascenelor, limitările tehnice și de regulament ale festivalelor, timpul scurt avut la dispoziție în cadrul acestora, imortalizarea cadrelor pe care să le consider perfecte a fost uneori extrem de dificilă.Alteori am avut timp suficient la dispoziție pentru a experimenta și a surprinde trăiri și expresii mai speciale ale soliștilor vocali sau ale instrumentiștilor. Scena de rock nu mai e de mulți ani apanajul exclusiv al bărbaților, astfel că am suprins în fotografii atât starul rock clasic, frontmanul impunător, chitaristul concentrat sau degajat,toboșarul dinamic, dar și soliste charismatice, unele cu atitudini de divă”, spune Claudiu Horeanu.
Muzică și fotografie
Expoziția ROCKSTARS este organizată de FotoClubProArad, cu sprijinul Muzeului Județean Arad, WestTV Regional și ARTmania. În cadrul vernisajului de marți, 4 martie, de la ora 17:30, trupa arădeană Corso va susține un recital unplugged.
Claudiu Horeanu (38 de ani) este specialist în comunicare și a activat în anii 90 în mai multe formații de rock și heavy metal din oraș, fiind membru al FotoClubProArad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!