Arta Evei Győrffy este expresivă cu semne de simbolism. Portretele ei au un conținut psihologic. După descoperirea computerului, lucrările câştigă în culoare, fără a pierde sensibilitatea pictorială. Eva Győrffy a studiat artele plastice la Cluj-Napoca, şi este membră a Filialei Arad a UAP din anul 1959, a Uniunii de Arte Plastice din Ungaria din 1987 şi a Uniunii de Arte Plastice din Olanda din 2007.
Expoziții în toată lumea
A expus la Arad, Timișoara, București, Budapesta, Bari, Zrenjanin, Budva, Dordrecht, Gödöllö, Bad Homburg, Mallorca, Purmerend, Zaanstad, Oostzaan, Utrecht, Amsterdam şi multe alte locuri în Europa. Este prezentă cu picturi virtuale pe diverse site-uri de prestigiu în țări precum Londra – Marea Britanie (http://www.saatchionline.com/), New York – Statele Unite (http://moca.virtual.museum) sau în Savoia – Franța (www.arts-up.info). A câştigat premii în Polonia, Statele Unite, Canada și Germania pentru contribuția la dezvoltarea artei digitale.
Lucrările Evei Győrffy pot fi găsite în muzee la Arad și Timișoara și în colecții private în România, Ungaria, Germania, Belgia, Italia, Franța, Olanda, Suedia, Israel, Canada și Statele Unite.
Eva Győrffy trăieşte şi lucrează în Olanda, Amsterdam.
Citiți principiile noastre de moderare aici!