Litigiile care au ţinut pe loc procesul exproprierii terenurilor ce fac obiectul construcţiei autorstrăzilor, par să nu mai fie o problemă. Executivul condus de Emil Boc a adoptat în ultima şedinţă de Guvern din 2008 o Ordonanţă de Urgenţă care facilitează procesul expropririlor.
Forma adoptată a Ordonanţei de Urgenţă prevede o derogare în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor referitoare la procedurile de atribuire de lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional. Astfel, cererile de chemare în judecată sunt acum de competenţa Curţii de Apel Bucureşti şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.
„Dacă sunt motive întemeiate, pentru care părţile nu sunt în măsură să îţi prezinte apărările în mod complet, instanţa va putea, în mod excepţional, să acorde un singur termen în cunoştinţă de cel mult 5 zile, pentru aceste motive. De asemenea, instanţa este obligată să pronunţe hotărârea în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor şi să comunice părţilor hotărârea în termen de cel mult 5 zile de la pronunţare”, se precizează în comunicatul remis de Guvern.
Modificări şi la execuţie
Ordonanţa de urgenţă adoptată modifică şi unele prevederi ale Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În consecinţă, pentru lucrările aferente infrastructurii de transport rutier de interes national, autorizarea executării lucrărilor de construcţii se face de către Ministerul
În plus, ordonanţa de urgenţă prevede că nici procedura de expropriere nu poate fi suspendată sau sistată la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.
Noul act normativ precizează expres competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate cu privire la cuantumul despăgubirii şi anume instanţele de drept comun. De asemenea, creează temeiul legal pentru avansarea cheltuielilor aferente realizării rapoartelor de evaluare judiciară în cadrul litigiilor aferente contestaţiilor cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Scutiri pentru proprietari şi investitori
Actul normativ aprobat de Guvern hotărăşte şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, astfel încât se abrogă prevederea conform căreia investitorii sau proprietarii vor vira lunar către Inspectoratul de Stat în Construcţii – I.S.C. o sumă echivalentă cu o cotă de 0,3% din cheltuielile pentru executarea construcţiilor şi a lucrărilor.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!