ARAD. Punct final la lucrările de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad. Lucrările de construcţie au fost finalizate, aparatura medicală a fost achiziţionată, chiar şi montată, iar recepţia a fost făcută.
„Dincolo de cifre, fonduri, clădiri și aparatură, extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) înseamnă condiții mai bune pentru pacienți și pentru cei care salvează vieți. Astăzi suntem prezenți la recepția acestei noi investiții, un succes major pentru că înseamnă creșterea calității actului medical. Dotarea noilor compartimente cu aparatură performantă reprezintă următorul pas pentru funcționarea Unității de Primire Urgențe la standarde ridicate. Am realizat o nouă etapă importantă pentru modernizarea sistemului medical arădean și ne dă încredere că vom continua marile investiții propuse în sănătate pentru anii următori”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, instituţie care a accesat fonduri europene pentru extinderea şi dotarea secţiei de Urgenţe.
Detalii
Lucrările de extindere şi dotare a Urgenţelor au costat, în total, 5,4 milioane de lei. Noul corp de clădire are aproximativ 500 de metri pătraţi, iar rolul acestuia va fi acela de a oferi investigaţii medicale de specialitate chiar în UPU, şi nu pe secţiile Spitalului Judeţean. În ceea ce priveşte aparatura achiziţionată pentru dotarea acestui nou corp de clădire, aceasta este următoarea: aparat de radiologie digitală (valoare de 843.201 lei), computer tomograf (2,5 milioane de lei) şi ecograf performant (508.130 de lei). Practic, pacienţii care ajung în secţia de Urgenţe nu vor mai trebui duşi la etaj pentru realizarea unei radiografii sau pentru o examinare CT ori ecografie, toate acestea urmând să poată fi realizate tocmai în UPU.
Aşteptăm autorizare
Chiar dacă spaţiul este finalizat, iar aparaturile medicale au fost montate, noul corp de clădire nu poate fi încă folosit de către personalul medical al Spitalului Judeţean Arad. Atât aparatul de radiologie, cât şi noul CT trebuie să primească autorizaţie de funcţionare de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare. De abia după autorizare, aparaturile pot fi folosite, iar noul spaţiu al Urgenţelor va deveni funcţional.
Trimite articolul
XAutorizatia vine la anu