S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru viitorul sistem de balizaj, finanţarea rambursabilă pentru realizarea acestuia, dar şi rectificarea bugetului Aeroportului Arad. Toate proiectele de hotărâre referitoare la aeroport au trecut, cu toată împotrivirea consilierilor din opoziţie care, prin vocea lui Cosmin Galu, susţin că cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ar trebui să realizeze această investiţie.
„I-am dat în judecată pe cei de la Drumuri pentru a recupera aceşti bani, dar investiţia trebuie realizată cât mai repede, ţinând cont că, din 23 iunie, vom avea curse de pasageri de pe aeroport”, a declarat Cristian Drăgan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA).
Celelalte proiecte de pe ordinea de zi s-au referit la plata cotizaţiei CJA către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare Arad şi către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor, acestea fiind votate în unanimitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!