Arad. Vor avea, de la jumătatea lunii septembrie, bani de cheltuit. Este vorba de cei care se vor ocupa direct de destinele Asociaţiei „Arad – capitală europeană a culturii”. Anunţul a fost făcut miercuri de primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Acesta a precizat faptul că, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal Arad de joi, se va aproba „începerea procedurilor pentru intrarea oraşului în competiţia pentru titlul de capitală culturală europeană”. Falcă a mai spus că „Guvernul nu a emis încă normele de selecţie, dar noi trebuie să facem paşii pentru a putea anunţa apoi Guvernul şi Ministerul Culturii că vom intra în competiţie”.
Edilul a susţinut, în plus, faptul că, după ce joi se va vota proiect de hotărâre privind aprobarea începerii preparativelor ce vor permite participarea Municipiului Arad la procedura de selecţionare pentru obţinerea titlului „Arad – capitală europeană a culturii – 2021”, la următoarea şedinţă se va aproba efectiv funcţionarea asociaţiei pentru că se va definitiva bugetul acesteia. Va fi vorba, spune Gheorghe Falcă, de un buget de funcţionare pentru asociaţie, unul de evenimente şi unul pentru selectarea partenerilor cu care se va lucra.
„Din cele trei bugete trebuie să aflăm necesarul de contizaţii pentru membrii fondatori ai asociaţiei, cotizaţii care vor fi şi ele votate. Astfel vom avea bugetul pe un an al acestei asociaţii, un buget pe baza căruia se vor organiza evenimentele instituţiilor de cultură care fac parte din aceasta, ale ONG-urilor cu care asociaţia va intra în parteneriat, dar şi propriile evenimente. În septembrie vom aproba, ca atare, valoarea cotizaţiei noastre, ca Municipiu, şi a instituţiilor subordonate nouă, iar la fel va face şi Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate acestuia, care sunt membrii fondatori”, a detaliat, în cadrul unei conferinţe de presă, edilul local.
Şi consultantul….
Când va funcţiona cu adevărat asociaţia? Potrivit primarului, în a doua jumătate a lunii septembrie, moment de la care, spune tot oficialul, se va putea începe procedura de contractare a consultantului cu care asociaţia îşi va stabili paşii şi viitorul. Rămâne, în viziunea noastră, de văzut cine va fi consultantul şi câţi bani va încasa acesta din bugetul asociaţiei şi din bugetul Aradului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!