În acest sens, de la începutul anului au
fost organizate 182 de astfel de evenimente,
însă la foarte multe dintre ele nu au
existat persoane interesate pentru a cumpără
bunurile ofertate.
„Cu toate că preţurile se
diminuează cu 25% la a doua licitaţie şi
cu 50% la cea de a treia, suntem puşi în
faţa imposibilităţii de a valorifica
bunurile mobile şi imobile pe care le-am
confiscat”, ne spune Călin Arusti,
purtătorul de cuvânt al DGFP Arad.
Această situaţie nu este una noua pentru
Finanţele arădene. Lipsa ofertanţilor a
apărut încă de anul trecut, moment ce
poate fi asociat descreşterii economice de la
nivel mondial şi naţional.
În ceea ce priveşte încasările la
bugetul general consolidat, acestea s-au diminuat
în primele şapte luni ale anului 2009,
faţă de 2008, cu 74.584.000 lei,
ajungând la valoarea de 869.187.000. Scăderi
considerabile s-au înregistrat la bugetul
asigurările de şomaj şi la cel al
asigurărilor sociale de sănătate.
„Încasările mai mici la cele două
bugete se datorează modificărilor
legislaţiei în anul 2009 faţă de
2008 în sensul relaxării fiscale, prin
diminuarea cotelor de contribuţii”, a mai
explicat Arusti.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!