Membrii CARP care au o pensie de peste 500 de lei pot obţine un credit în funcţie de soldul cotizaţiei, plata acestuia efectuându-se în maxim 1-3 zile de la data solicitării, iar rambursarea se va face în 12 luni, cu asigurarea de 1-2 giranţi, în funcţie de cuantumul creditului solicitat. „Precizăm că maximum creditului care se poate obţine este de 7.000 lei”, au subliniat reprezentanţii CARP Arad.
Ca o noutate în materie de creditare, în mod excepţional, CARP Arad acordă membrilor săi credite pentru plata protezelor auditive aprobate de Casa de Sănătate. Plata acestor credite se face la data solicitării, cu restectarea metodologiei de acordare a creditelor. De acest drept pot beneficia şi membrii noi. Amănunte privind acordarea creditelor se pot obţine la sediul CARP, din strada Paul Chinezu nr.5.
Cine este CARP
CARP Arad este o asociaţie cu caracter civic, persoană juridică de drept privat, întreprindere financiar-nebancară, înregistrată la Banca Naţională a României. Scopul principal al CARP Arad este acordarea de împrumuturi pentru nevoi personale rambursabile în 12 luni.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!