După cum ne-a informat rectorul fondator şi preşedintele UVVG, prof univ dr. Aurel Ardelean, absolvenţii de liceu, promoţia 2012, care obţin la bacalaureat media cuprinsă între 9,50 şi 10 şi care optează pentru specializările de la forma de învăţământ zi, beneficiază de şcolarizare gratuită pentru semestrul I al anului I de studiu (bursa Vasile Goldiş ). Bursele acordate sunt nelimitate.
Între facilităţile acordate de UVVG mai amintim: Pentru achitarea integrală a taxei de şcolarizare la înscrierea în anul I, nivel licenţă, candidaţii beneficiază de o reducere de 30 %.; Studenţii care provin din casele de copii sau orfani de ambii părinţi, care nu realizează alte venituri şi care nu depăşesc vârsta de 25 ani, beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare precum şi a taxei pentru finalizarea studiilor, pe toată perioada şcolarizării; Studenţii care provin din aceeaşi familie, beneficiază fiecare de o reducere de 10 % a taxei de şcolarizare; Studenţii înscrişi la învăţământul de zi şi care nu depăşesc vârsta de 25 ani, ai căror părinţi sunt pensionari, beneficiază de o reducere de 15 % a taxei de şcolarizare; Studenţii înscrişi în anul I de studiu, şefi de promoţie 2012 şi olimpicii care au obţinut locurile I, II sau III la olimpiade naţionale, sau internaţionale, beneficiază de scutire de la plata taxei de şcolarizare pentru anul I de studiu – an universitar 2012-2013; Studenţii care urmează două specializări concomitent în cadrul universităţii, indiferent de forma de învăţământ, beneficiază de o reducere de 15 % a taxei de şcolarizare pentru fiecare specializare; Studenţii care urmează a doua facultate în cadrul UVVG, absolvenţi ai UVVG cu diplomă de licenţă sau absolvenţi ai colegiilor universitare din cadrul UVVG, beneficiază de o reducere de 20% a taxei de şcolarizare; Toţi studenţii pot beneficia la cerere de eşalonarea plăţii taxei de şcolarizare în rate lunare.
„Toate facilităţile – a precizat prof. Univ. dr. Aurel Ardelean – se acordă numai pe bază de documente justificative, care se depun la Departamentul financiar-contabil al UVVG, însoţite de o cerere formulată în acest sens până la data de înscrierii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!