ARAD. Municipalitatea arădeană se aşteaptă la cheltuieli serioase în acest an în ceea ce priveşte iluminatul public. Doar energia electrică estimată să se consume cu scopul de a ilumina străzile ajunge la 7,5 milioane lei – echivalentul a 1,66 milioane euro. Acestora li se adaugă 200.000 lei – taxe pentru racordarea viitorilor consumatori puşi în funcţiune în cursul anului. Datele figurează detaliat în bugetul local aprobat de aleşi în cursul săptămânii trecute.
Milioane pe lumină
Iluminatul public, însă, va „înghiţi” în 2014 mult mai mulţi bani decât fondurile necesare pentru curentul cosumat. Asta, deoarece în baza unui contract semnat de Primărie cu firma concesionară a serviciului de iluminat public, Municipalitatea s-a angajat să plătească, anual, o sumă minimă de 9,8 milioane lei. Banii reprezintă rata anuală din totalul investiţiilor care urmează să se realizeze, fragmentat, în următorii 25 de ani. Pe lângă investiţii, Primăria plăteşte şi o rată anuală pentru lucrări de întreţinere a sistemului, de 1,09 milioane lei. Acestora li se adaugă banii plătiţi de Primărie pentru iluminat festiv: în buget sunt prevăzuţi 751.000 lei.
Se ajunge astfel ca, în 2014, iluminatul public să „ardă”, în total, 19,3 milioane lei – echivalentul a peste 4,2 milioane euro.
Contract pe 25 de ani!
În luna decembrie 2013 vă informam că firma timişoreană Elba a câştigat la licitaţie, pentru viitorii 25 de ani, dreptul de concesiune a serviciului.
Contractul de concesiune a Serviciului de Iluminat Public din Municipiul Arad a fost atribuit, în urma unei licitaţii în cadrul căreia s-au depus două oferte. Doar una dintre ele a fost considerată admisibilă, cea a firmei care s-a ocupat şi până acum de iluminatul Aradului.
Astfel, Primăria a semnat contractul care prevede „Proiectare şi execuţie lucrări de modernizare şi extindere sistem de iluminat public, lucrări de iluminat festiv, lucrări de iluminat arhitectural, lucrări de realizare a sistemului de dispecerizare, servicii de întreţinere a sistemului de iluminat public”. Contractul a fost semnat la preţul de 229.806.600 lei (aproape 52 de milioane euro) cu Asocierea ELBA / ELBA-COM. Suma fulminantă va fi plătită în rate timp de 25 de ani, perioadă în care Elba se va ocupa de iluminatul public în Arad.
Planul de viitor
Concesionarul are obligaţia de a moderniza peste 15.000 de puncte luminoase existente în oraş, cu aparate de iluminat cu LED-uri, va extinde sistemul de iluminat public ţinând cont de dezvoltarea orașului, cu circa 11.000 puncte luminoase pentru 110 km căi de circulaţie rutieră şi 70 km căi de circulaţie pietonală şi va înlocui aparatele de iluminat cu o vechime mai mare de zece ani, adică peste 5.000 de bucăţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!