ARAD. Cu facturi enorme primite de la furnizorii de energie și gaze naturale, arădenii au apelat la Protecția Consumatorilor, în speranța că li se va face dreptate. Și au avut dreptate, facturile erau departe de valoarea reală, mai exact cu 6,73 de milioane de lei în plus au facturat companiile de energie și gaze naturale.
„Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a înregistrat, în ultimul timp, un număr de 172 de reclamații de la consumatorii casnici privind modul de facturare și compensare a consumului de gaze naturale și energie electrică conform prevederilor OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, ordonanță aprobată și modificată prin Legea 259/2021”, transmite CJPC într-un comunicat de presă.
50 mii amendă la Gaz Vest
Potrivit Comisariatului, la furnizorul de gaze naturale GAZ VEST SA, cu sediul social în județul Arad, „s-a constatat că nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG 118/2021, începând cu 01.11.2021, la facturarea consumului pentru luna noiembrie”. „Compania a fost sancționată contravențional cu 50.000 lei, dispunându-se, totodată, măsura complementară de recalculare a facturilor emise necorespunzător, fapt care a dus la diminuarea valorii facturilor consumatorilor casnici cu suma de 6.735.442 lei din care 1.261.455 lei reprezintă schema de compensare și 5.473.987 lei au fost scăzuți ca urmare a plafonării prețului”, a transmis Gheorghe Iancu, comisar șef CJPC Arad.
10 mii de lei sancțiune la Enel
În cazul furnizorului de energie electrică și gaze naturale ENEL ENERGIE SA, care are un punct de lucru în Arad, „a fost sancționat contravențional cu 10.000 lei pentru nerespectarea termenului de facturare a consumului pentru luna noiembrie 2021, neexistând posibilitatea de a fi verificat modul de aplicare a OUG 118/2021”.
Alte verificări
„Au mai fost verificați și reverificați furnizorii de energie electrică și gaze naturale EON ENERGIE SA și RCS & RDS, care au puncte de lucru în Arad, și la care nu s-au constatat abateri privind modul de facturare și compensare, conform OUG 118/2021. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor supraveghează permanent piaţa şi îi asigură pe consumatori că verifică modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor”, a concluzionat Iancu.
Trimite articolul
XPăi, de la lopata cu care ne furau înainte, amu au ajuns să ne fure cu TIR-urile.
demisia vergil, impotentule!!
ca ai zis sa trecem pe piata libera ca scad preturile
ai mintit ca un porc johannist!!
-
Păcat că nici până acum românul nu s-a învățat minte cu zicala:
“Deșteptul promite, iar prostul așteaptă!”😉
Din păcate, continuăm să “punem botul” la tot felul de promisiuni ale clasei politice si a celor privilegiați, FĂRĂ SĂ NE BATEM CAPUL SĂ GÂNDIM ÎN PERSPECTIVĂ, de cât justificate sau cât de realiste sunt promisiunile acestora … 🤔
Sa multumim CIUMEI GALBENE si celor de la USRPLUSLGBTQ pt. preturile la energie , daca nu faceau liberalizarea nu se ajungea aici!!!