ARAD. Schimbările survenite în modalitatea de distribuţie a facturilor de gaze ridică mari probleme la nivelul asociaţiilor de proprietari din Arad, subliniază conducerea Uniunii Locale a Asociaţiilor de Proprietari Arad la o zi distanţă după materialul prezentat de ziarul nostru Jurnal arădean şi de www.aradon.ro.
„Ceea ce se întâmplă acum în Arad privitor la efectele schimbării distribuţiei facturilor de gaze de la poştă la o firma privată este real. S-a constatat acest lucru şi la Asociaţiile de Proprietari, care sunt încadrate în nişte termene de calculare şi afişare a listelor de plată cu cheltuielile lunare la întreţinere. Ne amintim că acest furnizor ne-a mai dat bătăi de cap în perioada 2009-2010, când pentru încheierea noilor contracte (pe atunci) de furnizare a gazelor naturale, am ajuns de 2 ori la conducerea ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei) până când am obţinut un contract care să satisfacă şi interesele asociaţiilor. Atunci s-a realizat şi schimbarea modalităţii de transmitere a facturilor către consumatori, de la angajaţii proprii E.ON, la expedierea prin poştă”, subliniază Dorina Lupşe, preşedintele ULALA.
“Impact negativ”
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari precizează că în urma schimbărilor survenite în expediţia facturilor, «serviciul nu a crescut în calitate, ci dimpotrivă. Pentru asociaţii, acest lucru are un impact negativ foarte mare, perturbând întreg sistemul de calculare – încasare a utilităţilor consumate într-o lună. Iar dacă avem în vedere că 60% din populaţia Aradului trăieşte la blocuri, avem în faţă imaginea exactă a dezastrului».
Promisiuni
«Atenţionăm serios conducerea E.ON Gaz asupra celor întâmplate. Conducerii E.ON din Arad i s-a adus la cunoştinţă cele întâmplate încă de acum 10 zile. Au promis că vor rezolva deficienţele de transmitere, pentru că noi avem contracte în derulare cu E.ON, nu cu expeditorul. A solicita duplicate de pe facturile originale înseamnă timp pierdut, având în vedere cozile de la C.R. E.ON Gaz», precizează Dorina Lupş
Citiți principiile noastre de moderare aici!