La evenimentul desfășurat la Casa Universitarilor și Studenților, au participat conf. univ. dr. Claudia Toma, decanul Facultății de Farmacie, asist. univ. drd. Carol Wild, directorul Centrului de Consiliere din cadrul UVVG, cadre didactice de la Facultatea de Farmacie, dar și numeroși studenți.
Conf. univ. dr. Claudia Toma, decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Evenimentul de astăzi, Ziua Facultății de Farmacie, este un eveniment pe care îl dorim aparte în peisajul evenimentelor care se întâmplă în cadrul Universităţii noastre. Consider, ca și decan următorul aspect – pentru ca procesul didactic să fie unul de calitate și oamenii să fie mulțumiți de ceea ce primesc în cadrul unei Universități, cadrele didactice trebuie să fie oameni instruiți,oameni care să iubească ceea ce fac și oameni echilibrați din punct de vedere emoțional, sufletesc și profesional. Evenimentul care se desfăşoară pentru prima dată în cadrul tinerei noastre Facultăţi este unul motivațional, un eveniment pe care îl dorim spre satisfacția cadrelor didactice, astfel încât principalul nostru obiectiv, instruirea studenților noștri, să fie unul echilibrat și de bună calitate. Manifestarea vizează în primul rând cadrele didactice ale Facultății, cele cărora le-a fost pregătită surpriza de a discuta cu un psihoterapeut din cadrul Universităţii noastre, asist. univ. drd. Carol Wild, care a purtat cu noi o discuție prietenească, astfel încât fiecare să înțelegem pentru ce suntem aici și care este modalitatea de abordare cea mai elegantă cu privire la studenții noștri într-un proces didactic de foarte bună calitate”.
„Cu ocazia Zilei Facultății de Farmacie am organizat un workshop pentru cadrele didactice şi studenţii din cadrul acestei facultăţi. Workshopul a avut un element surpriză, el fiind gândit de fapt cu scopul de dezvoltare personală a cadrelor didactice, formarea echipei, respectiv discutarea și schimbul de idei care să ducă la dezvoltarea, atât a echipei, cât și a rezultatelor pentru studenţi în ceea ce priveşte actul didactic. Acest eveniment se dorește a fi peren, astfel încât să se repete cu diverse ocazii și să aibă rolul de formare de echipă, respectiv de schimb de idei în scopul dezvoltării continue a actului didactic”, a precizat asist. univ. Carol Wild, psiholog, psihoterapeut, directorul Centrului de Consiliere din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”.
Daniel Albu
Citiți principiile noastre de moderare aici!