Printre cei validaţi se numără şi Iustin Cionca, validat săptămâna trecută de către Colegiul Director al PNL Arad, cu doar cinci abţineri şi niciun vot împotrivă. Aşadar, BPN a infirmat zvonurile conform cărora Colegiul Director nu ar fi fost abilitat să facă validarea, caz în care candidatul ar fi urmat să fie desemnat în urma unui sondaj de opinie. Drept urmare, Iustin Cionca va fi cap de listă la alegerile pentru Consiliul Judeţean. Aceasta, dacă nu cumva, în urma discuţiilor cu partidele politice, premierul Dacian Cioloş ar emite Ordonanţă de Urgenţă pentru alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct, în unul sau două tururi.
Falcă a câştigat din nou: Cionca a fost validat şi la Bucureşti
Falcă a câştigat din nou: Cionca a fost validat şi la Bucureşti
Marţi, la Bucureşti, Biroul Permanent Naţional al PNL a validat încă un „lot” de viitori candidaţi la preşedinţia consiliilor judeţene.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!