’’Domnule prefect, acesta nu este o luptă între mine și dumneavoastră. Vă pretindeți nepolitizat și cooperant, dar v-ați afirmat public ostilitatea față de municipalitate în mod instituțional, chiar de la instalarea în funcție, când prima decizie a fost să încuiați ușa către Primărie. Pe lista exemplelor de «bună» colaborare instituțională cu Primăria s-au adăugat de-a lungul timpului multe episoade. Să amintesc doar blocajul pe care l-ați instituit față de demersurile municipalității de a obține imobilul de pe strada Mărășești pentru școala gimnazială « Mihai Eminescu » sau atacarea Planului Urbanistic Zonal al Zonei Monumente Protejate în integralitatea sa. Recent, nu ați ratat ocazia să vă dovediți «bunele intenții» față de Arad și arădeni în cadrul procedurii de avizare de către instituțiile guvernamentale a documentelor pentru bugetul municipiului pe anul 2015: ați transmis o cifră mai mică decât a fost solicitată pentru fondul de salarizare, iar acum, după ce s-au relevat consecințele, vă chinuți să scoateți cămașa”.
Falcă a mai precizat faptul că „dacă săptămâna viitoare se reunește Consiliul Local pentru aprobarea bugetului, oare reprezentanții PSD vor vota pentru concedieri ? Proiectul de buget a fost public din luna ianuarie, l-am comunicat și ministerelor, dumneavoastră sunteți oare singurul neinformat? Cu toate acestea, prin acțiunea « instituțională » ați decis ca fondul de salarii să fie insuficient, deci să fie dați afară oameni. Suntem singura reședință de județ unde se întâmplă așa ceva. Până și aleșii locali ai PSD dezaprobă situația pe care ați generat-o. Soluția pentru a debloca plafonul de salarii pentru acoperirea necesarului există a fost analizată de directorul Agenției Județene a Finanțelor, dar trebuie să-i permiteți să o pună în aplicare. Aveți ocazia să faceți acest lucru chiar mâine, la întâlnirea propusă de dl. consilier Lupaș cu delegația CLM. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu toți angajații din serviciile municipalității și le voi prezenta modul greșit în care ați acționat și v-ați coordonat instituțiile din subordine. Pentru binele Aradului, sper să nu mai rămâneți mai mult de 3 luni în funcție!’’.
Citiți principiile noastre de moderare aici!