Arad. Cum era de aşteptat şi după cum bine am anticipat, e lungă povestea politică a pasajelor şi nu va fi gata nici când acestea vor fi finalizate (şi să sperăm că aşa va fi). Până când cele două pasaje peste centura Aradului vor fi funcţionale, războiul politic va căpăta o amploare din ce în ce mai mare. Fapt demonstrat luni, 12 august, când primarul Aradului, Gheorghe Falcă a venit să dea replică deputatului Flavius Măduţa (care a afirmat despre edil că „minte cu neruşinare”). Edilul a replicat cu citate dintr-un dosar al declaraţiilor politice ale parlamentarului USL, făcute publice în presă.
După ce a dat citire declaraţiilor făcute de-a lungul ultimului an de către deputatul USL, Flavius Măduţa, Falcă a concluzionat: „Acum unde e adevărul şi unde minciuna?!”.
Falcă l-a acuzat pe Măduţa că spune neadevăruri şi că se contrazice singur în declaraţii, de la o lună la alta. Edilul a susţinut, indicând decupaje din presa locală, că parlamentarii USL s-au lăudat în trecut că luptă pentru pasaje, că Măduţa a afirmat că Guvernul alocă fonduri pentru pasaje sau că a susţinut că a avut mai multe discuţii pe temă cu premierul Ponta şi ministrul Şova şi că a fost asigurat că sunt fonduri pentru cele două pasaje şi că acestea sunt cuprinse în bugetul CNADNR. Tot Falcă a dat citire altor decupaje din dosarul său de presă, în care deputaţii Măduţa şi Căprar spuneau că primul-ministru a promis la Arad că pasajele sunt cuprinse în buget. „«Respectăm astfel o promisiune electorală importantă şi le vom face astfel dreptate arădenilor. Acum sunt în măsură să vă anunţ că aceşti bani sunt curpinşi în buget», asta spuneau Măduţa şi Căprar. În condiţiile date, vă întreb şi pe dumneavoastră: ce neadevăr am spus eu? Dânşii au declarat că este vorba de o promisiune electorală şi că banii sunt în buget! Dacă sunt în buget, aşa cum au spus în trecut, de ce nu se fac pasajele?”, a punctat primarul.
Ca de final, Falcă a indicat doar faptul că „cele 10.000 de semnături pe care PD-L le-a adunat pentru susţinerea continuării lucrărilor la pasaje sunt un adevăr care se bazează pe o realitate. Restul sunt declaraţiile unor oameni care au uitat ce au declarat public înainte. În rest, e vorba doar de oameni care nu au nicio legătură cu politica spre binele populaţiei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!