Primul punct de pe lista lui Falcă la conferinţa de presă: „Un deputat şi un consilier de la PSD, care sunt de un an pe funcţii, îmi spun să tac. Primarii PSD din Timiş iau atitudine şi spun că Timişul a primit puţini bani, iar eu să tac, când Aradul este umilit?”. Mai exact, spune Falcă, „cetăţenii de pe 55 de străzi din municipiu vor afla, prin intermediul unor scrisori, că guvernul PSD a refuzat să aloce bani, chiar dacă aveam documentaţia completă şi punctaj maxim. În ţară se împart 4 miliarde pentru drumuri, iar municipiul Arad a primit zero lei”.
Gaura din buget
La evaluarea financiară la 6 luni de guvernare, se constată că de la bugetul de stat lipsesc 5 miliarde de lei faţă de estimări, deficitul fiind cu 61% (6,3 miliarde lei) mai mare decât în perioada similară din 2016. Nu mai puţin de 1,1 miliarde din deficit provin de la încasarea TVA, iar de la accize-1 miliard. Doar România şi Franţa au depăşit limita de deficit după şase luni, arată Falcă. Drept urmare, spune preşedintele PNL Arad, Guvernul PSD impozitează absolut orice, la modul aberant. Prin stabilirea contribuţiilor celor care lucrează part time la nivelul salariului minim, sunt condamnate în special persoanele care lucrează în sectorul creativ, mai ales tinerii.
Tomograful „furat”
Legat de criza din sănătate, Falcă s-a referit la lipsa vaccinurilor, iar pe plan local s-a arătat dezamăgit de faptul că PSD a dus un ministru ca să ajute la rezolvarea priblemelor, iar rezultatul a fost că acesta „a furat” de la spital tomograful, pe care în anul precedent Guvernul îl promisese gratuit. Mai exact, după ce Consiliul Judeţean a decis să cumpere unul în rate, pentru că era maximă urgenţă, guvernul nu a mai dat banii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!