„Economia Aradului dovedește încă o dată că este bazată pe investiții puternice. Am fost în vizită la cea mai mare firmă de construcții metalice din sud-estul Europei, o companie din Arad care este prezentă cu lucrări importante la cele mai mari investiții din România. Construcțiile metalice de la Arad vor ajunge la București, acolo unde compania arădeană se ocupă de structura metalică pentru cele patru poduri de pe Centura Capitalei. Iată, firmele arădene puternice sunt prezente la cel mai înalt nivel, livrează lucrări importante și ridică nivelul economiei locale. Contractele companiilor din acest sector și dezvoltarea lor sunt cu atât mai importante cu cât în următorii ani prin Programul Național de Redresare și Reziliență România va investi în sute de kilometri de autostradă (433 de km prin PNRR) și alte câteva sute de kilometri de cale ferată. Construcțiile metalice vor avea un rol determinat în perioada următoare, iar Aradul are șansa de a-și dezvolta economia prin acești mari jucători de pe piața construcțiilor. Economia locală se dezvoltă în mod sustenabil prin dezvoltarea sectorului privat și atragerea investitorilor puternici. Ne dorim o dezvoltare economică viabilă, bazată pe competitivitate și performanță în contextul unei piețe libere europene”, a declarat europarlamentarul Gheorghe Falcă.
Trimite articolul
XInca o dovada ca pentru unele maladii,nu exista medicatie,doar un remediu definitiv…
Da-te dreacu de oltean imputit si mincinos sadea!
Da-te dreacu* de oltean jegos si mincinos sadea!
Investitii in borduri, prietenii stiu de ce….
ai dezvoltat aradul cum nu se mai poate
l-ai adus la stadiul de comuna
o comuna cu datorii de zeci de milioane de dolari
Investiții să furați voi banii. Mergeți la Oradea se vedeți investiții. Schimbat borduri cu firme prietene în fața primăriei halal falcosule. Nu am săturat de tine libidinosule mincinos.
Sper sa bei smoala ma ordinar botoxat ce esti ce dezvoltare cand de 10 ani nu esti in stare sa faci un cacat de pod feroviar du-te-n mortii mati mai apari la stiri . Mas ascunde sub pamant ordinar cacacios ce esti.
-
Aradul este neschimbat de 20 ani cel mai slab oraș din vestul tarii.
Da, asta bagă bine pe nas!!! Îmi părea mai deștept ( cel puțin în comparație cu cionca, bibarț & co) . Da se pare că e la fel, antiinteligență! Trebuie urcat în mașină și dus cu forța la Oradea. O lună să stea lângă Bolojan, si să-și ia notițe! El, cionca și bibarț, trei dorei submediocri și penibili!
Cada carnea de pe oasele lui.
Ce investitii ma? Ai dus orasul de rapa. Mai ai tupeul sa apari cu acte un articol periodic. Ce treaba ai tu cu oarsul asta bai cacaciosule?
Dute ba…. Aradul. După domnia ta arata ca un sat trist cu 2 magazine și 3 chioșcuri și 2-3 fabrici care dau 13 milioane salar…..mare investiți ce sa zic.
Aradul este un punct important pe harta investiţiilor realizate de stat, detaileaza ,fraiere sa vedem si noi care sint alea,lasa tu privatii ca si-au construit afacerea fara sprijinul statului dimpotriva,
🤮🤮🤮🤮🤮🤮
Bs esti prost iara te-ai trezit tu sa dai indicati pretioase
In locul tau as tacea dracului ca numa tampenii ne povesteati de 20 de ani ne-am saturat de ele.
Veziti de idioteniile tale si de firmele tale de constructi ce au capusat toate investitiile majore din Arad.
Aberatii eftine… un jeg de om si un impostor..
Locul tau este la PUSCARIE daca era o tara CIVILIZATA!!!
-
Își pregătește terenul sa revină la primărie în viitor de aia tot apărare milogul asta cu tot felul de declarații.
Lumea ar trebui sa se uite la poze din 1990 cu Aradul și din 2021 pentru ca din vorba s-au făcut atâtea… Dar în realitate mai nimic,asa ca dute draq de scursura sper sa nu mai vi nici în vizita în Arad boule!
Adevarat, investițiile puternice au început la Arad, au început să schimbe bordurile în fața primăriei… Nici nu vreau sa imi imaginez daca vreuna dintre investițiile făcute sau în curs de la Oradea, s-ar fi făcut aici, cred ca il vedeam zilnic postat pe aici sa ne explice cate investitii se fac la Arad. Ah, si transformarea unui bazin de pe strand în skate park… Era sa uit… gorgeous!
Demență in stare pura la clanul PNL. Nu vedeți că nici aplaudaci nu mai aveți? Înainte mai erau care credeau în voi….acum voi și clientela mai crede în voi. Ce patetici. Tind sa cred că aveți grave probleme psihice. Un control la un medic psihiatru echidistant și v-ați scos din viața publică.
Iar incep postacii PSD să deleireze. Respect Falca.
-
Postări PSD?asta sa o crezi tu.
-
Iar ați pus poză cu acest avorton grețos ???? Mai bine puneți poze cu gunoaiele franțuzoaicei din Bucale, sunt mai frumoase, interesante si de bun gust
-
Mai sunt multe scursuri ca tine ?!?!?!?!?
-
Mai sunt multe scursuri ca tine, West?!?!?!?!?
Iar ați pus poză cu acest avorton grețos ???? Mai bine puneți poze cu gunoaiele franțuzoaicei din Bucale, sunt mai frumoase, interesante si de bun gust
sa nu mai vad fata acestei scursuri umane, ai venit de la brad si ti-ai batut joc de arad, distrugandu-i simbolurile
acum negociezi cu catu un nou mandat de europarlamentar, dar nu iti este rusine porcule
daca te vad pe strada, iti dau una de te fac lat
Acest om a băgat arădeni in datorie pana la nepoței din nepoței voștri. Tot conform planurile Big pharma. Sclavi idioți
Articol total neinteresant, interesante sunt comentariile și cu își ia Euro ule din orice direcție.
A cărui hot impostor mai e si firma ???! Daca ii face reclama hoțul -hoților e clar!!!😳