În primăvara anului 2012, directorul general al CNADNR a semnat recepţia lucrărilor, împreună cu echipa de specialişti de la Bucureşti. Responsabilitatea Guvernului după expirarea garanţiei este de a întreţine drumul şi de a efectua pregătirile pentru iarnă”, spune Falcă.
„PDL Arad îi reaminteşte lui Dorel Căprar, cât şi celorlalţi reprezentanţi ai USL Arad că guvernarea înseamnă fapte, nu declaraţii media şi manipularea opiniei publice. În guvernarea PDL, s-au reabilitat peste 90% din tronsoanele de drumuri naţionale din judeţul nostru, Aradul fiind pe primul loc în acest sens. Domnul Căprar şi USL au datoria ca măcar să le întreţină, nu să taie investiţiile din infrastructură. Pe această cale, PDL le solicită public parlamentarilor Căprar şi Măduţa să precizeze arădenilor unde anume sunt cuprinse fondurile necesare continuării lucrărilor pentru cele două pasaje, aşa cum cei doi parlamentari s-au lăudat prin ziare„, a mai spus edilul Aradului. Şi tot el mai precizează că „municipalitatea a avut chiar astăzi (n.n. luni) o întâlnire cu directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care a solicitat Primăriei Arad aprobare pentru prelungirea DN 7 pe Calea Şiriei astfel încât reparaţia pe care «Drumurile Naţionale» o va efectua să cuprindă şi Calea Şiriei, alături de sensul giratoriu de pe centură. Şi, dacă tot vorbim de guvernarea USL, solicitarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara arată că Guvernul Ponta nu are în planurile pe acest an continuarea lucrărilor la pasaje. Regionala de Drumuri a dorit ca această aprobare să se întindă până la mijlocul anului viitor, acesta fiind termenul preconizat pentru finalizarea lucrărilor. Le-am acordat trei luni, aşa cum este şi normal, pentru o astfel de intervenţie, cu condiţia de a reabilita Calea Şiriei şi de a o întreţine. În caz de necesitate, după aceea le vom acorda un nou termen”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!