Un mega-proiect de infrastructură în cărţi, două pasaje rutiere şi o zonă importantă a Aradului în lucru. Acestea sunt promisiunile primarului Aradului, Gheorghe Falcă, pentru acest an, promisiuni făcute publice la ultima şedinţă CLM din 2010.
„Am reuşit să avem reglementări importante în acest an şi vreau pe această temă să vă mulţumesc tuturor. Cred că acest fapt demonstrează că am gestionat bine şi cheltuielile şi veniturile, că am dimensionat corect bugetul. Vom intra în 2011 cu un rând de proiecte în lucru, dar vom începe şi altele, pe fonduri europene, proiecte pentru care am atras bani pe <<Aradul – pol de dezvoltare>>.
Cred că în toamna anului 2011, pornind de la aceşti bani, vom atinge şi pasajele Micălaca şi Grădişte şi zona lacului Pădurice. Pot chiar să spun că în 2011 finalizăm un rând de investiţii (cum este cazul canalizării în cele trei cartiere) şi începem un altul”.
Alte străzi
Tot primarul a fost cel care le-a precizat aleşilor că angajaţii Primăriei Municipiului Arad lucrează deja la bugetul pe 2011, unde „o să vedeţi un rând important de investiţii care vor avea loc în Municipiul Arad. Chiar mai mult, în prima şedinţă a anului 2011, o să venim spre aprobare cu un studiu de fezabilitate important, cu un număr impresionant de străzi vizate. Vom intra astfel într-un nou ciclu de dezvoltare a infrastructurii. Vom viza un număr important de kilometri din oraş şi vom avea în 2011 un număr important de ţinte de atins pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea Aradului”.
Finalul
Rămâne de văzut doar câte dintre planurile punctate acum vor fi duse la bun sfârşit în noul an.
“Vom intra într-un nou ciclu de dezvoltare a infrastructurii” – Gheorghe Falcă
Adriana Barbu Dănilă
Citiți principiile noastre de moderare aici!