ARAD. „În luna martie a acestui an, Comisia Europeană a propus să facă din 2021 Anul European Feroviar, pentru a sprijini îndeplinirea obiectivelor europene în ceea ce privește mediul și transporturile. Anul European Feroviar înseamnă pe de o parte o serie de evenimente, campanii și inițiative pentru a promova calea ferată ca un mod de transport durabil, inovator și sigur. Dar, totodată, anul european al căii ferate ar trebui să fie un an în care transportul feroviar să devină mai competitiv. Infrastructura învechită și lipsa de cooperare sunt doar o parte din vechile și bine cunoscutele probleme ale acestui sistem. Trebuie să punem transportul feroviar în centrul investițiilor și să îl facem mai competitiv în comparație cu transportul rutier și aerian. Aceasta este ocazia perfectă de a investi mai mult în infrastructură, cercetare și inovare în sectorul feroviar, precum și o mai bună cooperare transfrontalieră. Este timpul ca sectorul feroviar să-și atingă potențialul maxim. Digitalizarea, modernizarea, finalizarea rețelei transeuropene de transport și îmbunătățirea altor legături transfrontaliere vor pune mai multe persoane și mai multe mărfuri în trenuri”, se arată în cadrul unui comunicat de presă semnat de europarlamentul PNL Gheorghe Falcă.
Falcă a mai spus că anul european al căii ferate ar trebui să se concentreze și pe promovarea și susținerea profesiei feroviare. „2021 va fi primul an în care normele convenite în cadrul celui de-al patrulea pachet feroviar vor fi puse în aplicare în întreaga UE. 2021 marchează, de asemenea, mai multe aniversări importante pentru transportul feroviar: cea de-a 20-a aniversare a primului pachet feroviar, 175 de ani de la prima legătură feroviară între două capitale UE (Paris-Bruxelles), precum și 40 de ani de TGV și 30 de ani de ICE”, a declarat europarlamentarul arădean.
Nu în ultimul rând, Falcă a vorbit şi despre investiția de pe coridorul IV paneuropean: „Acest proiect european care vizează marea infrastructură a României (Frontieră – Curtici – Simeria), finanțat din fonduri nerambursabile va transforma transportul feroviar român, dar și pe cel european. Coridorul de pe teritoriul României este parte din Axa prioritară TEN-T 22 (coridorului IV Pan-European) Nürnberg–Praga–Viena–Budapesta–Curtici–Simeria–Brașov–București–Constanța. În acest sens, vorbim de un transport pentru trenurile de persoane cu 160 km/h și 120 km/h pentru transportul de marfă. Investițiile în infrastructura feroviară trebuie să fie o prioritate pentru România și pentru Europa, transportul pe calea ferată fiind în mod cert o soluție verde eficientă”.
Trimite articolul
XCine-i individul ăsta HIDOS, e cumva de la persoane evadate de la neuro sau un tip periculos dat în urmărire generală ?!?!?!?!?
-
Cred că a murit de covid , de asta arată așa jalnic. Să-i fie țărâna ușoară, condoleanțe familiei, dacă o fi având, dar nu prea cred !!!
-
Ce faci cu trenul de Brad,hoțule!
-
ii face pana…. naveta nu mai poate ca e greu incercat de… botox si alte anabolizante… 🙂
-
Nu cred ca in transportul feroviar poti vorbi de atingerea unui potential maxim. Acesta se va dezvolta permanent,direct proportional cu numarul de calatori si cantitatea de marfa cerute pe piata.Eventual ar putea creste exponential prin reducerea obligatorie a transportului auto.Vezi exemplul Elvetiei care mai are putine trosoane secundare neelectrificate si care anual reduce tot mai mult din transportul cu motor termic.
-
imi plac aerieni care compara elvetia cu romania…cati neuroni sa ai?
-
Ai perfecta dreptate!Nu te poti compara cu un elvetian care stie cand trebuie scris cu doi de”i”,cand se foloseste litera mare …..adica degeaba ai multi neuroni daca nu sunt si “activi”…..
-
doi…i..doi de mere nu merge..praf corectorule praf
-
-
Pălăvrăgeală PNL cu proiecte UE.
Anul viitor, anul infrastucturi feroviare cu spune Falcă va începe cu închiderea liniei Ineu- Gurahonț – Brad.
Tipic propagandă PNL .
Dl Gherasim asta e ziar de arad asa ca arata oamenilor ce se face pentru ei nu cum se circula la Maglavid
Linia Brad nu te intereseaza ?
-
Măi gherasime, unde găsești atâtea CURURI de pupat și de lins ?!?!?!?!?!?
Sa vina Cribaia sa-l identfice eventual sa-l impuste ca asta pare un zombie microcipat din trenul negru cu locomotiva galbena care a venit prea incet si acum trebuie reparata infrastructura feroviara 😎
Gunoi de om
Nu ştiu exact cu cât timp în urmă s-a lucrat la calea ferată Curtici Arad. Falcă -primar. Are proiectul în faţă dar nu vede că legătura între Grădişte şi 6 Vânători va dispare. Putea să solicite un pasaj între strada Trenului şi 6 Vănători pe bani europeni ,dar idiotul nu ştie.Acum ,în acea zonă sunt trenuri staţionate care produc zilnic un gunoi diversificat ,de la ambalaje la rahaţi. Ne mândrim că am avut un primar care a fost implicat în problemele comunităţii.
Foarte bine realizată această statuie. Parcă ar fi din ceară, nici nu se observă că-i făcută din KĂKAT !!!!!!!!!!!!
Mafiotul si afacerile murdare !!