„Unde s-au ascuns cei patru parlamentari ai USL, Căprar, Măduţa, Calimente, Cristina, acum când Guvernul calcă în picioare Aradul. Am avertizat de multe ori despre intenţiile guvernanţilor iar cei patru parlamentari, cât şi colegii lor din Consiliul Local, au ignorat semnalele noastre. Când un judeţ nu mai are Direcţie de Finanţe înseamnă că nu mai are nici susţinere financiară. Asta confirmă că USL desfiinţează judeţele şi centralizează totul în mâna clientelei regionale. De asemenea, desfiinţarea administraţiilor financiare din Curtici, Pecica, Nădlac şi Pâncota arată clar că Bucureştiul vrea să distrugă tot. Domnilor parlamentari USL, cei 98 de disponibilizaţi de la Finanţe nu sunt cifre, ci suflete. Aceste suflete au nevoie de viaţă, iar voi le călcaţi viaţa în picioare. Guvernaţi de un an şi deja aţi făcut mult rău Aradului.Oare ce ne mai aşteaptă în următorii trei ani?”, a afirmat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Falca: Unde s-au ascuns Caprar, Maduta, Calimente si Cristina?
Reactualizat la:
Gheorghe Falcă, primarul municipiului, consideră că nemulţumirea angajaţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, manifestată printr-o grevă spontană, este mai mult decât îndreptăţită.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!