ARAD. Familia Colţeu, cea care a moştenit peste 8.700 de hectare în extravilanul şi intravilanul satului Nadăş, nu renunţă la gândul de a tăia lemnele din pădure. Deşi a trecut aproape un an de zile de când Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea (ITRSV) a emis un ordin prin care suspendă activitatea Ocolului Silvic Privat Nadăş, adică interzice tăierea şi comercializarea arborilor, familia moştenitoare se bate până la epuizare pentru a anula acel ordin.
Reprezentanţii lui Alexandru şi Viorica Colţeu au deschis acţiune în instanţă, la Tribunalul Arad, pentru anularea acelui act emis de ITRSV. Magistraţii arădeni au respins cererea, însă decizia nu a fost definitivă şi irevocabilă, fiind atacată de către moştenitori la Curtea de Apel Timişoara. Şi judecătorii de aici au păstrat în vigoare ordinul şi au respins cererile familiei Colţeu. Însă aceştia nu s-au oprit nici aici.
Acum, pe rolul Curţii de Apel Timişoara există un proces, o contestaţie în anulare, faza recursului. Viorica şi Alexandru Colţeu, alături de Ocolul Silvic Privat Nadăş, sunt contestatatori, iar o serie de persoane, în frunte cu ITRSV şi Direcţia Silvică Arad, sunt intimaţi. Primul termen al acestui nou proces a fost stabilit pentru data de 12 martie 2015. Magistraţii vor judeca, din nou, cererea de anulare a ordinului emis de ITRSV şi, implicit, reluarea masacrării pădurii Nadăşului.
Reamintim că retrocedarea celor peste 8.700 de hectare de teren către familia Colţeu face obiectul unei ample anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara (DNA). Chiar la cererea DNA a fost emis ordinul de suspendare a activităţii în Ocolul Silvic Privat Nadăş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!