Spectacolul arădean a fost invitat la ediția 2020 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, eveniment ce se va desfășura în luna iunie și va aduce în inima Transilvaniei peste 3.300 de invitați din 73 de țări. Cu un scenariu colectiv inspirat din piesele lui Henrik Ibsen, spectacolul le aduce pe aceeași scenă pe Alina Vasiljević (Hedda/Arnholm), Iulia Dinu (Nora), Cecilia Donat Lucanu (Ellida/Krogstad), Angela Petrean Varjasi (The/Wangel), Diana Licu (Bolette), Marina Palii (Kristine) și Carmen Vlaga Bogdan (Helene/Torvald). „Familia Ibsen”, în regia lui Cristian Ban, cu mișcarea scenică semnată de Maura Cosma, costumele de Arina Varga și cu Sara Gheorghe invitată ca percuționist, este un demers teatral pornit de la texte precum „Nora”, „Femeia mării”, „Hedda Gabler” si „Strigoii”, dar și de la elemente din viața lui Ibsen.
„La toate acestea se adaugă lucruri despre femeile care l-au inspirat, despre cum erau privite acestea, în Norvegia, în secolul XIX. Se realizează astfel un soi de oglindă între societatea de atunci, în care femeile erau în stare să facă gesturi cu adevărat îndrăznețe pentru epocă – să divorțeze, să împrumute bani fără acordul soțului, lucruri care atunci erau de neimaginat – și societatea de acum”, se arată în descrierea spectacolului.
„Familia Ibsen” a avut premiera pe scena teatrului arădean în martie 2019, iar în luna iunie a acestui an urmează să fie prezentat în cadrul celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Conform organizatorilor, peste 70 de mii de spectatori sunt așteptați la cele aproximativ 575 de evenimente culturale ce se vor desfășura în 75 de spații din Sibiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!