La ceremonia religioasă va lua parte (şi) Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Se vor ridica rugăciuni pentru Regele Ferdinand Întregitorul şi pentru Regina Maria, „Mama Răniţilor”.
„Toți cei care doresc să ia parte sunt bineveniți la Biserica Ortodoxă din Săvârșin, pentru a fi alături de Familia Regală la această importantă comemorare pentru națiunea română” – se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I.
Marea bătălie de la Mărăşeşti a început în ziua de 6 august 2017 şi este considerată cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece”!
Citiți principiile noastre de moderare aici!