Mai mult, potrivit tradiţiilor, Alteţele Regale vor primi colindători şi vor împărţi cadouri nevoiaşilor din zonă. Programul Familiei Regale este următorul:
Vineri, 23 decembrie: la ora 11:00 Principesa Moștenitoare Margareta și Principesa Maria oferă Centrului pentru persoane vârstnice „Căprioara” din Săvârșin perne și așternuturi pentru pat, la ora 12:00 cele două vor oferi daruri familiilor nevoiaşe din Săvârşin, la ora 14:00 va fi prezentat presei bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare, la ora 17:00 Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Principesa Maria asistă, în Muzeul Regal al Automobilului, la concertul de colinde susținut de Corala Regală Transilvană și artiști lirici ai Operei Naționale din Cluj-Napoca.
Sâmbătă, 24 decembrie: la ora 10:00 Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, transmite Mesajul de Crăciun 2016, iar la ora 12:00 Familia Regală primește, în piața din Satul Regal, Dubașii din Săvârșin.
Duminică, 25 decembrie, de la ora 11:00, Familia Regală participă la Slujba de Crăciun la Biserica Ortodoxă din Săvârşin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!