Un text mai puţin cunoscut la noi, ce aparține dramaturgului maghiar Orkeny István, considerat unul dintre cei mai importanţi din Ungaria, este pus în scenă de Victor Ioan Frunză care, la fel ca de fiecare dată, reușește să capteze atenția publicului prin spiritul ludic extrem de dezvoltat și comicul de situație ce nu poate trece neobservat. Avându-i în distribuție pe George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu şi Alexandru Ion, Familia Tot aduce în scenă o lume de carton în care, pe toată durata spectacolului se construiesc alte lumi din carton, într-un spațiu imaginat de Adriana Grand, căreia îi aparține scenografia spectacolului. În cele două ore și jumătate, cât durează reprezentația, scena se umple cu tot felul de obiecte din carton, cutii și chiar ființe de carton, folosite ca o metaforă pentru fiinţele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezenţă din întregul spectacol. Totul se învârte în jurul fiului familiei Tot, plecat pe front, care trimite, periodic, scrisori, pentru a-i ține pe tatăl, mama și sora sa la curent cu tot ce i se întâmplă.
„Tót” ce trebuie pentru un spectacol reușit
Un poștaș care măsluiește corespondența cum crede el de cuviință, un maior nebun care se crede dictator și o familie simpatică. Este rețeta unui spectacol de succes, o comedie cu accente dramatice, care nu are cum să nu placă iubitorilor de teatru.
George Costin (Maiorul) e ofiţerul venit la odihnă în sânul primitoarei familii Tot – ursuz și încordat, panicos, cu ieșiri de om nebun care crede că toată lumea trebuie să asculte ce zice el dar, totodată, sensibil când își descoperă pasiunea pentru confecționat cutii din carton. Nu doarme niciodată, de teamă să nu fie omorât de vreo bombă și îi obligă și pe ceilalți să facă la fel… Trece foarte ușor de la o stare la alta, fiind foarte labil psihic…
Adrian Nicolae (simpaticul domn Tót – cum îi spune maiorul) e capul familiei, ofiţerul de pompieri paşnic, aşezat, care este foarte bine văzut de toți sătenii. Îi este foarte greu să se acomodeze cu venirea maiorului și, mai ales, cu pretențiile acestuia, cu lipsa unui somn zdravăn și cu ordinele ieșite din comun venite din partea musafirului…
Sorin Miron (Mariska) este personajul care face deliciul spectacolului. Un travesti foarte reușit, care stârnește hohote de râr, prin interpretare, prin gesturi și prin expresii spuse cu o voce blândă și suavă de Sorin Miron, care și-a intrat perfect în rol. Reținută, supusă, mamă iubitoare – care ar face orice pentru binele copiilor ei – Mariska, femeia tipică din popor, încearcă din răsputeri să îi facă pe plac maiorului, pentru binele fiului de pe front.
Nicoleta Hâncu (Agika) este fetiţa familiei Tót – un copil cuminte, curios, care îi ține partea mamei în orice zice. Face tot ce îi stă în putință pentru a-și ajuta părinții să fie gazde perfecte pentru maiorul veni în vizită pentru două săptămâni…
Alexandru Ion (Poştaşul) poate fi considerat unul dintre personajele cheie ale acestui spectacol… Este cel care mânuiește destinele persoanelor, care decide ce ar trebui și ce nu ar trebui să știe cei cărora le sunt destinate scrisorile. Nebun cu acte în regulă, proaspăt ieșit din sanatoriu, dar, cu toate acestea, surprinzător de lucid, poștașul este cel care, începe și încheie povestea familiei Tót…
Așadar, Familia Tót este un spectacol care merită văzut, de la care nu ai cum să pleci decât cu zâmbetul pe buze și o stare de bunădispoziție…
Citiți principiile noastre de moderare aici!