Deşi a plouat aproape toată perioada desfăşurării acţiunii, au fost patru echipe înscrise în Campionatul de fotbal de sâmbătă, 17 octombrie, iar a doua zi reprezentantele sexului frumos s-au întrecut în mişcare în ziua dedicată lor, participând în număr mulţumitor de mare.
„E un început. Sperăm ca în timp arădenii să fie din ce în ce mai receptivi la mesajul nostru. La Campionatul de fotbal câştigătoare a fost echipa Prietenii FRI, care a ajuns în finală alături de Maramureşenii, pe care i-a învins cu 4 la 2. Au mai fost premiaţi cel care a marcat cele mai multe goluri ale campionatului – Flavius Pop, cel mai bun portar – Khatib Mohamad şi cel mai spectaculos gol, şutat de Ciprian Florea”, ne-a declarat Raul Revilak, iniţiatorul proiectului alături de Andreea Ungureanu. Gulaşul, gustările şi ora de zumba în aer liber au fost oferite din partea casei.
„Family Weekend este o acţiune iniţiată de Activ Club cu scopul de a promova viaţa sănătoasă şi mişcarea în aer liber. Ne bucurăm că deja la prima ediţie numeroşi arădeni au lăsat deoparte orice prejudecată referitoare la vremea de afară şi au ieşit să facă mişcare. Şi următoarele ediţii vor fi organizate în acelaşi sezon, pentru a promova cât mai mult ideea că mişcarea în aer liber este plăcută şi sănătoasă indiferent de vreme”, au mai spus reprezentanţii Activ Club.
Citiți principiile noastre de moderare aici!