Sala festivă a Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară din Arad a devenit, zilele trecute, pentru două ore, sală de teatru, unde educaţia tinerilor a fost încredinţată talentaţilor actori Valentin Voicilă, Ionel Bulbuc, Oltea Blaga, Carmen Butariu, Dan Covrig, Constantin Florea, şi Roxana Sabău de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din oraşul nostru. Întâmpinaţi cu bucurie şi cu flori, ei au prezentat spectacolul „Kir Ianulea” de I. L. Caragiale, în regia lui Valentin Voicilă. Cei 130 de elevi spectatori au fost conduşi într-o lume în care fantasticul şi interpretarea artiştilor a făcut adevărul palpabil.
Comicul savuros cu accente tragice din piesa de teatru a dezvăluit că unii oameni sunt mai răi decât drăcuşorii neexperimentaţi. La început insignificant şi în aparenţă plăcut şi prietenos, maleficul este constrâns să se impună ca efect al deciziilor greşite ale oamenilor. Kir Ianulea, un drăcuşor naiv şi simpatic prin nevoia lui de afecţiune, satisface capriciile tot mai costisitoare ale Acriviţei. Dispus să ofere oricât pentru a îndulci sufletul consoartei sale, din persoană bogată, Ianulea intră în datorii şi trebuie să dispară din calea samsarilor. Generos, protagonistul vrea să îl răsplătească regeşte pe cel care îl ajută să îşi piardă urma dintr-o lume mult mai viciată decât el. Când vede că banul e socotit mai important decât liniştea şi curăţenia sufletească, drăcuşorul de odinioară devine un stăpân de temut şi le supune la cazne pe femeile rele, ceea ce afectează şi liniştea celor din jur, căci, într-o lume în care aurul e mai de preţ decât dragostea şi omenia, maleficul face victime.
Cuceriţi de interpretarea actorilor arădeni, elevii i-au felicitat pe oaspeţi şi şi-au exprimat dorinţa de a participa mai des la astfel de activităţi culturale. Aflaţi la vârsta marilor intrebări, liceenii percep arta dramatică drept o reformă morală, realizată nu prin constrângeri, ci într-o manieră care delectează.
Discuţii, la clasă
Spectacolul „Kir Ianulea” a fost înregistrat din iniţiativa elevilor. Discuţiile care se vor purta la clasă despre această bijuterie artistică vor dezvălui, cu siguranţă, şi alte mesaje utile pentru tinerii care se pregătesc pentru marea confruntare care este viaţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!