Iată și măsurile de care Primăria le recomandă arădenilor să țină cont pentru a fi în siguranță:
*Purtarea măştii astfel încât să acopere gura şi nasul este obligatorie;
*Accesul credincioşilor în incinta cimitirelor va fi permis numai în urma triajului observaţional. Cei care prezintă simptome de infecţie respiratorie nu vor putea intra;
*Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber se desfăşoară cu menţinerea distanţei corespunzătoare;
*În interiorul cimitirelor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii;
*Se interzice prezenţa la cavou a unui grup mai mare de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii;
*Păstrarea distanţei de minimum 2 metri va trebui să fie respectată și de operatorii economici care au ca obiect de activitate comercializarea florilor sau a articolelor religioase.
“Echipaje ale Direcției Generale Poliția Locală Arad se vor asigura că toate măsurile luate de autorități vor fi respectate” – atenționează reprezentanții Primăriei Arad.
Trimite articolul
XAuzi la ăștia triaj observațional😂😂Voi nu sunteți sănătoși la cap.Sunt curios cine face triajul asta.
da lasati-i ssa se duca cum vor si cati, poate vor sa incerce covidul cu degetul. sau poate raman direct acolo la odihna vesnica