ARAD. Au încercat de două ori, dar nu au reușit să cumpere un aparat care să bruieze semnalul de telefonie mobilă în închisoare. Reprezentanții Penitenciarului Arad spun că nu au cum să elimine total folosirea telefoanelor în pușcărie pentru că nu are cine să le vândă aparatul cu pricina. Prima licitație în acest sens a fost organizată în 2010, dar fără succes. „La prima postare a licitației nu am primit nicio ofertă”, ne-a informat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al închisorii arădene.
Apoi a urmat o nouă tentativă, o nouă licitație, dar tot fără succes, din punct de vedere al reprezentanților penitenciarului. „La a doua licitație am primit o singură ofertă, dar aceasta a fost inacceptabilă. Nu respecta prevederile caietului de sarcini”, mai spune Magold. Așa că, dacă reușesc să introducă telefoane mobile în închisoare, deținuții pot să le folosească liniștit.
Eduard Magold spune că, deși folosirea mobilelor în Penitenciarul Arad nu a fost stârpită total, nu se poate vorbi de un fenomen. „Aradul stă foarte bine la acest capitol. Nu putem vorbi decât despre un fenomen izolat. Foarte rar sunt descoperite telefoane celulare la deținuții din cadrul Penitenciarului Arad”, spune purtătorul de cuvânt al pușcăriei. Potrivit declarațiilor lui Magold, cele mai multe telefoane mobile se introduc în penitenciar prin sectorul de vizite. Aparatele sunt disimulate în pâine, în conserve, uneori sunt demontate bucăți și ascunse în interiorul diferitelor produse. Dar, potrivit lui Magold, mare parte dintre telefoane sunt descoperite de gardienii pușcăriei.
Gardieni cuminți
În ceea ce privește implicarea gardienilor în introducerea telefoanelor mobile în pușcărie, la Arad nu există probleme. „În ultima perioadă nu au fost gardieni care să fie implicați în introducerea telefoanelor mobile în interiorul penitenciarului. Un singur caz de acest gen a fost consemnat în istoria închisorii, în urmă cu aproximativ un an și jumătate”, a încheiat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.
CITESTE SI:
Spectacol pe dezbracate la Penitenciarul Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!