Liceenii de la țară nu vor mai primi bursă pentru elevi din mediul rural, elevii de clasa a V-a nu vor mai primi burse de merit, iar cererile pentru burse de studiu și ajutor social se mai pot depune doar până la finalul lunii septembrie. Sunt câteva dintre prevederile Ordinului de Ministru pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar.
Conform articolului 15, alin.(1), litera d), „elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative”. Până acum, în acest articol de lege era menționat că „elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei”.
Așadar, liceenii care au domiciliul într-o localitate aflată în mediul rural, dar învață la licee aflate în mediul urban, vor rămâne fără acest sprijin financiar – bursa socială în valoare de 200 de lei pe lună.
„Acei 200 de lei pe lună erau bineveniți. Așa îi încurajează Ministerul Educației pe copiii de la țară să meargă la liceu”, spune, revoltată, o profesoară de liceu din Arad.
Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Arad, în anul școlar 2022-2023 sunt aproximativ 13 mii de elevi în ciclul liceal. Dintre cele 38 de licee și colegii aflate în județul Arad, doar 7 se află în mediul rural, la Beliu, Cermei, Gurahonț, Hălmagiu, Miniș, Săvârșin și Vinga. Dintre acestea, unul singur – cel de la Cermei – este liceu teoretic, celelalte fiind licee tehnologice.
Cuantumul burselor școlare este de 500 de lei pentru bursele de performanță, 200 de lei pentru bursa de merit, 150 de lei pentru bursa de studiu și 200 de lei pentru bursa de ajutor social.
Trimite articolul
XCine mama dreaku’, il sprijina si il sustine din spate, cu atata obstinație, pe acest individ hiper-toxic pt. învățământul romanesc?
-
SATANA