Arad. Cel puţin la nivel de declaraţii, Aradul începe să se pună în mişcare când vine vorba de imaginea cu care… iese în lume. „Cerul Aradului și fațadele clădirilor fără cabluri!”, este noul deziderat al administrației locale arădene, aşa cum reiese dintr-un comunicat de presă remis vineri, 14 februarie. Potrivit celor indicate aici, „Primăria este decisă să tranșeze acest subiect. În acest sens, vineri, 14 februarie, în sala 60 a Palatului Administrativ, viceprimarul Ionel Bulbuc alături de reprezentanții direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad au purtat o serie de discuții cu deținătorii de rețele de telecomunicații în vederea stabilirii pașilor necesari pentru introducerea cablurilor aeriene în subteran”.
Care sunt concluziile la care s-a ajuns după această discuţie? „Am inițiat aceste discuții din dorința de a rezolva această problemă ce ne preocupă de ani buni. Nu este vorba numai despre aspectul total neîngrijit pe care îl au stâlpii și fațadele clădirilor, dar au fost situații în care sub greutatea cablurilor, stâlpii au fost puși la pământ. Ne dorim mai mult ca oricând să facem pași concreți în direcția introducerii cablurilor de telecomunicații în subteran. Practic, ne propunem să stabilim un regulament clar, care va prevedea inclusiv sancțiuni pentru cei care nu se conformează. Pentru început, am solicitat deținătorilor de cabluri să-și marcheze rețelele active, iar pe cele inactive să le dea jos. Apoi, împreună cu ei vom găsi o modalitate de introducere a rețelelor în canalizația subterană existentă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil să identificăm soluții alternative”, a declarat viceprimarul Ionel Bulbuc.
Acțiunea de marcare a rețelelor de telecomunicații, singurul pas concret stabilit, va începe, potrivit reprezentanţilor Primăriei Arad, chiar de săptămâna viitoare pe Bulevardul General Dragalina.
Până când Primăria Arad va ajunge să „tranşeze acest subiect”, reamintim cititorilor că în București, Timișoara sau Cluj, astfel de acțiuni au fost demarate în urmă cu mai bine de doi ani, fără ca activitatea să ajungă aproape de finalizare în vreunul din oraşele amintite.
Trimite articolul
XA cata oara auzim povestea asta , fara ca se se faca ceva cu adevarat pentru ca fireleacelea sa dispara de pe fatadele cladirilor ?
Dupa ce s-a spart intreg Aradul de 3 ori e bine ca ne gandim sa mutam si cablurile sub pamant (chiar daca de 20 de ani vorbim despre asta).
Asta trebuia gandit când s-a spart orașul pentru drumuri ca în alte orașe. Dar acolo a fost cine sa gândească.
Fara moldoveni si olteni nu se poate?
Jos si cu Antenele oribile de pe cladirtile istorice – de ex Teatrul de Stat si Turnul cu Apa sunt cladiri superbe dar sunt schimonosite de antenele si cablurile care atarna pe ele