S-a tras linie la acţiunea de reorganizare a spitalelor, factorii de decizie făcând miercuri un rezumat cu deciziile luate, situaţia personalului medical, serviciile oferite pacienţilor şi viitorul sistemului sanitar în judeţ. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, a subliniat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă: „Nu au fost convulsii în sistemul arădean, ca în alte judeţe. Am rezolvat problema cetăţeanului, în primul rând, mai apoi a personalului care oferă asistenţă medicală. Ca să servim cetăţenii trebuie să avem grijă de cei ce asigură asistenţă medicală”.
Niciun pacient internat
Desfiinţarea spitalelor nu a afectat niciun pacient internat, informează factorii de decizie. Asta, deoarece în urmă cu două săptămâni au fost sistate internările, iar între timp bolnavii care erau internaţi s-au… făcut bine. Au mai rămas circa trei persoane internate care au fost deja transferate. „Până la data desființării, 31 martie, toți pacienții din cele 3 unități au fost externați sau transferați, nefiind creat niciun disconfort paciențiilor”, ne-a comunicat CJA.
Aşteptăm medici din ţară
Ieri s-a încheiat prima etapă de redistribuire a personalului la nivelul județului. Conform declaraţiilor lui Constantin Cătană, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, „dintr-un număr total de 110 personal de specialitate medicosanitar și auxiliar sanitar existent la 31 martie s-au depus în prima etapă 96 de cereri de redistribuire. Dintre acestea, momentan au fost emise dispoziții pentru 85 de persoane. Dintre cei 11 rămași, 9 sunt, au fost medici. Deja s-au găsit soluții și pentru cei 2 medici pneumologi, aceștia fiind preluați în cadrul structurii Dispensarului TBC Chișineu Criș de către Spitalul Clinic Județean Arad”. Directorul DSP a subliniat că există un deficit de personal la nivelul judeţului şi că „sprijinim judeţele învecinate în ceea ce priveşte absorţia de personal”.
„Servicii nenecesare”
Dr. Gheorghe Domşa, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Arad, a subliniat miercuri faptul că „toţi reprezentanţii spitalelor de boli cronice din judeţ spuneau că se încadrează în fondurile primite, că nu au datorii… Aşa este, dar asta pentru că erau nişte servicii nenecesare. Anumiţi bolnavi se reinternau de 5-6 ori pe an, dar nici un act medical nu era grozav. Cheltuielile cu medicamentele nu erau foarte mari, pentru că nu se foloseau multe medicamente. Problema medicală a pacientului era rezolvată tot la Arad, dar după cheltuielile cu internările anterioare”.
Urgenţe
La Spitalul Sântana se va menține Centrul Primire Urgențe. Se va înființa o substație a Serviciului Județean de Ambulanță Arad în incinta imobilului unde a funcționat Spitalul Orășenec Sântana. În celelalte zone unde s-au desființat unitățile spitalicești, asistenţa se va asigura prin substații ale Serviciului de Ambulanță și Puncte de Lucru SMURD, respectiv Chișineu Criș și Gurahonț.
JA-S.B.
Ne lasă fara medici de familie
Citiți principiile noastre de moderare aici!