Încet-încet vine iarna. Şi s-ar putea să „ne surprindă” din nou, cum se întâmplă cam în fiecare an. Nu pe noi, pe cetăţeni, ci pe autorităţi. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) nu a încheiat pentru moment contracte de deszăpezire a drumurilor naţionale din Arad şi nici pentru autostrada care traversează judeţul nostru. „Contractele, suntem în plină campanie de licitaţie, urmând ca în perioada următoare, în fucţie de procedurile care sunt obligatorii pe reglementările în vigoare, ca cel târziu după data de 10, între 10 şi 20 noiembrie, să încheiem aceste contracte”, a anunţat Horaţiu Simion, directorul DRDP. Însă ce a omis să anunţe directorul este faptul că perioada în care vor fi semnate contractele ar putea să fie mult mai îndepărtată. Şi asta din cauza posibilelor contestaţii care ar putea duce chiar la reluarea procedurilor de licitaţie. Cu toate acestea, şeful drumurilor din vestul ţării este optimist şi spune că nu ar trebui să ne îngrijorăm pentru că DRDP deţine utilaje proprii pentru deszăpezire, dar şi 30 la sută din necesarul de material antiderapant.
Sute de kilometri
Pe raza judeţului Arad există sute de kilometri de drumuri naţionale şi autostrăzi. Potrivit datelor Regionalei de Drumuri, în judeţul Arad sunt peste 466 de kilometri de şosele administrate de DRDP. Dintre acestea, peste 64 de kilometri sunt autostrăzi, 258 de kilometri sunt drumuri naţionale, variante europene, 32 de kilometri sunt drumuri naţionale principale, iar 112 kilometri sunt drumuri naţionale secundare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!