„Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 29 decembrie, începând cu ora 9:00, pentru consumatorii de pe străzile: Trotuşului, Marnei, Ulpiu, Orizont, Aron Pumnul, Alexandru cel Bun, Bogdan Voievod, Faurilor, Fântânii, Strada Nouă, Ion Câmpineanu, General Doda, Concordiei, Hatman Arbore, Fagului, Leandrului, Iederei şi Obedenaru. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00”, au declarat reprezentanţii E.ON. Aceştia au venit şi cu nişte sfaturi pentru arădenii afectaţi de întreruperea furnizării gazelor naturale: să închidă toate focurile, iar, după reluarea distribuţiei, să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros de gaz, arădenii sunt rugaţi să anunţe de urgenţă dispeceratul la numerele de telefon 0800.800.928 sau 0265.200.928.
Fără gaz în Arad, în ajun de Revelion
Fără gaz în Arad, în ajun de Revelion
Mai multe străzi din municipiul Arad vor rămâne fără gaz joi, 29 decembrie, între orele 9:00 şi 16:00. Anunţul a fost făcut de către cei de la E.ON Distribuţie, care spun că întreruperea se datorează unor lucrări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
1
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!