FÂNTÂNELE. Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, anunţă că întreaga comună Fântânele, din judeţul Arad, va rămâne miercuri fără gaze naturale. Totul, datorită unor lucrări care se vor realiza la sistemul naţional de transport administrat de Transgaz.
“Compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar serviciul de distribuție a gazelor naturale miercuri, 8 septembrie, începând cu ora 10:00, integral, în localitatea Fântânele din județul Arad. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, începând cel mai probabil cu ora 15:00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, anunţă cei de la Delgaz.
Aceştia mai spun că, după reluarea furnizării gazelor, locuitorii din Fântânele să anunţe la dispecerat dacă se va simţi miros de gaze.
“În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, mai spun cei de la Delgaz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!