Din cei 3.641 de elevi de clasa a VIII-a care au fost așteptați luni, 5 februarie 2024, să susțină simularea probei scrise la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale, 269 au absentat. Conform celor de la Inspectoratul Școlar Județean Arad, simularea s-a desfășurat fără probleme și nu au existat candidați eliminați. Lucrările scrise ale elevilor rămân în centrele de examen, acestea urmân dsă fie scanate și transmise digital la corectură.
Potrivit datelor puse la dispoziție de Ministerul Educației, lucrările vor fi evaluate de câte doi profesori corectori, iar notele obținute de către elevi nu vor fi trecute în catalog decât la cerere. Conform edupedu.ro, elevii au primit două texte la prima vedere – un fragment din „În umbra ei”, roman al Simonei Antonescu, respectiv „Pisica mea în sala de lectură”, articol publicat de profesorul Liviu Papadima în Dilema veche, în 2017. Pe baza acestora, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe privind atenția și identificarea în text a unor aspecte solicitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!