„Este foarte important că pacienţii depistaţi cu hepatita C vor putea beneficia imediat de tratament. Nu puţine au fost cazurile în care pacienţi depistaţi într-o fază avansată a bolii până la primirea tratamentului au făcut ciroză şi deci tratamentul nu le-a mai folosit la nimic. Acum factorii decidenţi împreună cu asociaţiile de pacienţi au reuşit să elimine listele de aşteptare în cazul tratamentului hepatitei C. Astfel că nu mai rămâne decât ca populaţia să înţeleagă că este necesar să-şi facă testul pentru depistarea acestei boli, pentru ca cei diagnosticaţi cu hepatita C să poată să fie trataţi, evitându-se astfel agravarea bolii, care înseamnă ciroză sau cancer hepatic”, a declarat preşedinta filialei arădene a APAH-RO, Roxana Nicoleta Brânduşe.
Practic, de-acum înainte, pacienţii sunt trataţi în luna în care îşi depun dosarele. Acest lucru a devenit posibil graţie colaborării pe care CNAS a avut-o cu trei asociaţii de pacienţi reprezentantive pentru această patologie. În plus, instituţia a aderat la o iniţiativă a Comisiei Europene prin care se militează pentru tratamentul adecvat al cancerului hepatic, una dintre problemele de sănătate majore din România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!