Nu mai sunt locuri nici în clasa pregătitoare şi nici în clasa întâi pentru etapa a treia a înscrierilor, în mai multe şcoli arădene. Nu mai puţin de 33 de unităţi şcolare şi-au ocupat toate locuri pentru clasa pregătitoare şi 26 pentru clasa întâi. Printre ele, aşa cum era de aşteptat, se află Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, Şcoala generală nr.5, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, Şcoala gimanazială „Aron Cotruş”. Şc. Gimnazială „Aurel Vlaicu” şi multe şcoli, unele din judeţ, unde părinţii nu au prea multe alte opţiuni. Aici s-au încheiat listele pentru că „s-au înscris toţi copiii recenzaţi din cartier şi nu mai era nevoie de locuri libere şi pentru etapa a IV-a în care cei din cartiere se pot întoarce la şcolile de circumscripţie dacă nu au fost primiţi în altă parte”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ Arad, Laura Putnic.
Locuri libere
Situaţia nu s-a tranşat decât în cele câteva zeci de şcoli. După această etapă în care toţi cei care au ales o altă şcoală decât cea de circumscripţie şi-au depus dosarele pentru a fi înscrişi, au rămas disponibile 961 de locuri pentru clasa I şi 1.181 locuri pentru clasa pregătitoare. Acestea vor fi ocupate în etapa următoare de cei refuzaţi de şcolile alese şi care se vor întoarce la şcoala de cartier. În procente, înseamnă că au fost ocupate la clasa pregătitoare locurile în procent de 57% şi la clasa întâi 84%.
Fără clase mici
Şase şcoli din judeţ nu vor avea nici o clasă întâi sau pregătitoare în timp ce şase nu vor avea clasa pregătitoare iar una nu va avea clasa întâi. Motivul în toate aceste cazuri este lipsa copiilor de vârstă şcolară în localităţile respective sau limitrofe.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!