Nu vom avea pasarelă spre Ştrandul Neptun nici în acest an, deşi parte din banii necesari acestei investiţii au fost primiţi încă de anul trecut de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, iar baza de agrement se alege cu milioane de lei şi în acest an pentru investiţii.
Ba mai mult, încă din toamna anului trecut, lucrarea de proiectare a pasarelei a fost scoasă la licitaţie, alături de alte investiţii la ştrand, iar în noiembrie s-a stabilit cine va proiecta această investiţie. Mai exact, la începutul acelei luni, licitaţia a fost adjudecată de firma SC Stacons SRL, iar banii prevăzuţi în buget. Totuşi, Gheorghe Falcă a precizat, de curând, faptul că “anul acesta nu ştiu dacă facem foarte mult din pasarela pietonală peste Mureş. Pe aceasta vor putea trece maşinile Salvării, Pompierilor şi poate chiar şi bicicliştii, vom vedea”, a precizat edilul.
Timpul pare acum să fie principalul vinovat pentru încă o amânare în privinţa construcţiei pasarelei. În curând, ştrandul se deschide iar până acum nu există nici un plan legat de startul lucrărilor la pasarelă. E, în plus, greu de crezut că Primăria va lua decizia să înceapă lucrarea în plin sezon estival, boicotându-şi baza de agrement.
Mai mult, edilul visează, se pare, şi la un concurs de soluţii pe acest subiect pentru artişti şi arhitecţi, pentru ca pasarela să nu fie una seacă.
2,2 milioane lei
Totuşi, unele lucrări la ştrand sunt programate să înceapă acum: lucrările la sensul giratoriu şi la portalul de intrare de la ştrand, iar altele sunt şi ele în aşteptare – toboganul mare, ştrandul pentru copii, forajul pentru apă termală. Toate aceste investiţii, încă nedemarate, au banii puşi deoparte în buget. Sigure sunt doar câteva lucrări: “Vom lucra la sensul giratoriu şi la parcare. Vom face în primul rând legătura cu Cetatea”, a precizat Falcă. Primarul a insistat, în această săptămână, pe faptul că la rectificarea de acum au fost cuprinşi în buget 1,3 milioane de lei, bani pentru investiţii la ştrand primiţi de la Ministerul Dezvoltării, sau că ştrandul are prevăzuţi pentru lucrări per total 2,2 milioane lei.
Şi fără apă
Deşi Ştrandul Neptun a fost rege la ultima rectificare de buget şi la ultima rectificare a fondului de rulment, alegându-se cu sume imense, unul dintre proiectele care viza baza a fost retras de pe ordinea de zi. Este vorba de proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii <<Introducere reţea de apă la Ştrandul Neptun>>”. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi pentru că nu era încă finalizat. Totuşi, în rectificarea fondului de rulment a fost prevăzută suma de 450.000 lei pentru proiectul tehnic şi execuţia reţelei de apă de la ştrand.
A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!