Patru persoane de sex masculin s-au ales cu dosare penale weekendul trecut. Aceștia au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma controalelor acestora s-a stabilit că unii dintre ei nu dețineau permise de conducere sau erau sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat un bărbat de 32 de ani din Pleșcuța, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Gura Văii. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Sub influența băuturilor alcoolice a condus un autoturism – pe raza localității Mișca -, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Zerind. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,58 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 33 de ani, din Bocsig, ce conducea un autoturism pe strada Târgului din municipiu, având o alcoolemie de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Tot de către polițiștii Biroului Rutier a fost prins și un tânăr de 18 ani, din Târnova, care se afla la volanul unei mașini pe strada Dorobanților din municipiu, fără a deține permis de conducere.
Potrivit IPJ Arad, „în cazul celor depistați sub influența alcoolului s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele tuturor conducătorilor auto au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere”.
Fără permise de conducere și sub influența alcoolului
Fără permise de conducere și sub influența alcoolului
Traficul în județ și municipiu la sfârșitul săptămânii trecute: șoferi sub influența băuturilor la volan sau fără a avea permis auto.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!