Încă o întârziere în lucrarea de modernizare a liniilor de tramvai din Vlaicu până la Boul Roşu şi a principalelor artere de circulaţie. Deşi, potrivit celor stabilite între Primărie şi BERD, investiţia trebuia finalizată până la 31 decembrie 2009, câteva lucrări mai sunt încă de executat şi nu vor fi gata în curând.
Conform contractului iniţial, lucrarea trebuia finalizată în iulie 2009, dar Primăria a cerut atunci băncii să prelungească termenul de finalizare (şi cel de tragere a banilor din cont) până la finele anului, când urma să fie finalizată prima etapă a acestui megaproiect. De-a lungul lunilor care au urmat au avut loc alte câteva amânări pe tronsoane din lucrare, dar şi promisiunea că după decembrie nu vor mai fi de executat decât câteva lucrări la spaţiile verzi şi retuşuri ce vor fi stabilite în sarcina executantului la momentul verificării lucrării (cu ocazia predării ei).
Lucrurile nu stau însă aşa cum s-a stabilit iniţial. De executat mai sunt lucrări în zona Boul Roşu şi în Piaţa Avram Iancu (la şosea şi trotuare) iar muncitorii vor intra doar de azi la lucru. În plus, vremea va complica în continuare situaţia, căci avertizările meteo vorbesc de ploi şi pentru intervalul următor. Iar retuşuri ar trebui să fie, şi ele, cu duiumul.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!