ARAD. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Arad a adoptat astăzi Hotărârea nr. 7, prin care se abrogă în totalitate articolul 3 al Hotărârii CLCB cu nr. 1 din 26.02.2021. Astfel, drumețiile, raliurile, competițiile sportive, activitățile turistice și de campare, inclusiv accesul cu biciclete, ATV-uri și alte vehicule, pe toate terenurile din zonele împădurite ale județului Arad (drumuri forestiere, trasee marcate și nemarcate etc.), sunt permise, cu respectarea celorlalte acte normative aflate în vigoare. Prin Hotărârea nr. 5 din 14.04.2021, CLCB Arad a permis accesul în zonele împădurite a Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Arad, Serviciului de Voluntariat Montan, ocoalelor silvice și reprezentanților unităților administrativ-teritoriale pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, întreținere, marcare și semnalizare a traseelor turistice existente la nivelul județului Arad.
„După cum afirmam acum două săptămâni, începând cu minivacanța de Paștele Ortodox am ridicat interdicția de acces în zonele împădurite din județul Arad, astfel încât cei care doresc să își petreacă în natură zilele libere să o poată face liniștiți. Numărul focarelor de pestă porcină africană este în scădere, au fost făcute verificări pentru depistarea porcilor mistreți morți, dar îi rog pe toți amatorii de drumeții ca pe lângă luarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, să fie precauți și dacă se întâmplă să găsească leșuri de porci mistreți în pădure, să nu se apropie de ele și să anunțe autoritățile sanitar-vetarinare”, a declarat Prefectul Județului Arad, Toth Csaba.
Cei care găsesc în pădure leșuri de porci mistreți sunt rugați să sune la unul din următoarele două numere de telefon: 0741110650 sau 0722372727, la care vor răspune angajați ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad.
Trimite articolul
XNici n-am stiut ca era interzis sa mergi in padure. Bah, voi va dati seama pe cine ati ales?
-
Sigur că a fost interzis, din cauza pestei porcine. Nici acum nu trebuiau să permită, dacă într-adevăr problema era așa de gravă. Dacă era (este) gravă nu trebuiau să permită. Dacă nu era (este) gravă, atunci nu trebuia interzis.
Multumiiiim din inima PARTIDULUI !!!!!!!!!!!!!
Si nu uitati sa va luati masca. E spatiu public.
Nu esti singurul care nu a stiut…acum am aflat si eu.. acum cand se ridica restrictia…cand s a da nici dracu nu stie
Restricțiile aparent sunt doar pt fraierii care vor să facă drumeție că in padure la Șiria pe drumul nou care duce spre mănăstire se taie copaci la greu de vreo două luni.